Video Cât te costă, de fapt, să te muţi singur în Bucureşti. Suma pe care trebuie s-o ai înainte să pleci de acasă
Independenţa vine cu un preţ tot mai greu de susţinut pentru tinerii care vor să plece din casa părinţilor. În Bucureşti, viaţa într-o garsonieră poate ajunge la 3.000-3.500 de lei pe lună, iar numai mutarea presupune un cost iniţial de până la 5.000-6.000 de lei.
Studii recente arată că aproape jumătate dintre tinerii care încă locuiesc cu părinţii spun că nu se simt pregătiţi să facă pasul. Şi nu e vorba despre curaj, ci în special despre bani.
Pentru că din cei care s-au mutat deja, aproape unul din doi spune că gestionarea banilor a fost cea mai mare provocare. Nu e greu de înţeles de ce, dacă facem calculul de la zero. Iar aici intervin recomandările din studiu pentru cei care vor să se mute într-o garsonieră din Bucureşti, spre exemplu.
Calculează costul real al mutării, nu doar chiria. Pentru că înainte să apuci să te bucuri de noua casă, trebuie să plăteşti chirie, garanţie şi eventual comisionul agentului. Aşa că, pentru o garsonieră de până în 400 de euro, costul iniţial este, în medie, de 5–6 mii de lei doar ca să te muţi.
După aceea, în fiecare lună, se adună facturi, abonamente, mâncare, transport şi toate cheltuielile pe care poate nu le simţeai la fel când locuiai cu părinţii. Când tragem linie, în total, viaţa într-o garsonieră în Bucureşti poate ajunge la 3.000–3.500 de lei pe lună. Şi asta fără excese sau cheltuieli neprevăzute.
Tocmai de aceea, recomandarea este să nu pleci de acasă înainte să ai bani puşi deoparte pentru cel puţin 3 luni. Extrem de mult, dar spun reprezentaţii studiului că dacă pui deoparte 750 de lei lunar, cu ajutor şi de la părinţi, poți ajunge la fondul complet în aproximativ un an.
Şi ca ca să vezi cât îţi permiţi să cheltuieşti, o regulă simplă ar fi 50, 30, 20. La un venit de 5 mii de lei, presupunând că tânărul munceşte, ar însemna 2.500 de lei pentru nevoi esenţiale, 1.500 pentru dorinţe şi 1.000 de lei pentru economii.
Iar un test simplu poate fi făcut chiar înainte să pleci de acasă. Timp de trei luni, pune deoparte banii pe care i-ai cheltui pe chirie şi utilităţi. Dacă reuşeşti să trăieşti fără ei, ai deja primul semn că poţi susţine viaţa pe cont propriu.
Prezentatoare Observator 12 şi a rubricii dedicate cărţilor din Observator de Weekend. 20 de ani petrecuţi la pupitrul ştirilor. ➜
