Vremea de mâine 2 octombrie. Temperaturile scad până la -4 grade, cu brumă şi ceaţă în mai multe zone
Vremea se menține în general frumoasă în cea mai mare parte a țării, însă diminețile și nopțile vor fi reci, cu temperaturi care pot coborî până la -4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei. Pe alocuri se vor forma ceață și brumă, iar în sud-est sunt posibile ploi slabe și intensificări ale vântului. La prânz, maximele vor urca până la 24 de grade în vestul țării.
Vremea la noapte
La noapte, cerul va fi variabil în sud-est și mai mult senin în rest. Izolat vor fi posibile ploi slabe pe litoral (cantități de apă de 1...2 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare pe litoral și în zona Carpaților de Curbură, cu viteze în general de 40...50 km/h. Temperaturile minime, mai scăzute față de normele perioadei îndeosebi în regiunile intracarpatice, se vor încadra între -4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 14 grade pe litoral. Pe alocuri, mai ales în depresiuni, va fi ceață și brumă.

Vremea la noapte
Vremea de mâine 2 octombrie în ţară
Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil și izolat se mențin condiții de ploi slabe în extremitatea de sud-est a țării (cantități de apă sub 1 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în sudul Moldovei cu viteze în general de 40...50 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și în Crișana, iar minimele (mai scăzute față de norme îndeosebi în nord, nord-vest și centru) se vor încadra între -4 grade în estul Transilvaniei și 13 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceață și brumă.

Hartă meteo România
Vremea de mâine 2 octombrie în Bucureşti şi Cluj
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua (viteze de 40...45 km/h). Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 6...9 grade.

Hartă meteo Bucureşti
La Cluj, vremea va fi similară cu cea de astăzi, însă cerul va fi variabil, cu înnorări şi, izolat, şanse de ploaie. Temperaturile maxime vor atinge 17 grade.
Vremea de mâine 2 octombrie la munte
Vremea se va menține predominant frumoasă, dar rece noaptea și dimineața. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în Carpații de Curbură, unde se vor atinge viteze, în general, de 40...45 km/h.

Hartă meteo zona montană
