Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video CFR, transformat în holding după model austriac. Ministrul Transporturilor vrea să reducă cheltuielile cu 25%

După aproape 30 de ani de când a fost despărţită în mai mult firme şi a deraiat de pe calea performanţei, compania de stat CFR s-ar putea reuni ca un holding după model austriac. Ministrul Transporturilor vrea să creeze o singură companie şi să scadă cheltuielile de funcţionare cu 25%.

de Greta Neagu

la 07.11.2025 , 19:52

Reorganizarea activităţii feroviare, în 1998, s-a dovedit un eşec. Societatea Națională a Căilor Ferate Române a fost împărţită în companii şi societăţi care au început să adune mai multe pierderi şi datorii decât profituri.

"Pentru prima dată, anul trecut, CFR Călători nu a mai fost pe pierdere după o perioadă de aproape un deceniu. La polul opus, CFR Marfă nu a mai făcut profit din 2007. Nici la CFR Infrastructură lucrurile nu merg prea bine. În 2024, compania a avut nevoie de o suplimentare a capitalului de la stat de 300 de milioane de lei, pentru a-şi putea acoperi toate cheltuielile", a transmis reporterul Observator Greta Neagu.

Cu datorii, CFR Marfă va fi preluată treptat de Carpatica Feroviar, companie care va presta servicii de transport marfă pe calea ferată în interes public, atât civil, cât și militar. CFR Marfă are datorii de 2,6 miliarde de lei, aşa că trebuie să-și vândă patrimoniul pentru plata acestei datorii, după care va intra în faliment.

Articolul continuă după reclamă

"Toate societăţile scârţâie. În momentul de faţă sunt greutăţi deosebite în a asigura plata salariilor. Iar noi cerem reuninificarea într-un sistem de tip holding, cum este în Germania, de exemplu, sau în Polonia. Şi o cerem de 20 de ani", susține Radmilo Felix din partea Sindicatului CFR Marfă.

Se va întâmpla în următorii patru ani, în cel mai optimist scenariu. Ministrul Transporturilor vrea să reunească companiile sub o societate de tip holding.

"Să reducem totul într-o singură structură, poate cu mai multe direcţii. Această unificare, din punctul meu de vedere, poate aduce o reducere a costurilor, a cheltuielilor, cu 25%", a declarat Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor.

Specialiştii din sector au altă părere.

"Va exista, să spunem, CFR Holding SA care va deţine acţiuni la toate aceste companii. Câte companii vor fi, tot atâţia directori vor exista, tot atâtea structuri. Nu înseamnă neaparat că dispar posturi", spune Ștefan Roșeanu, specialist în infrastructură.

Vor dispărea, teoretic, şi o parte din problemele care-i prind acum pe călători la mijloc, precum suspendarea a zeci de trenuri din cauza unor restanţe ale CFR Călători către administratorul căii ferate, CFR SA.

"CFR Călători trebuie să plătească către Infra. Infra opreşte trenurile dacă nu are bani de salarii. Banii în conturi se mişcă greu şi, atunci, furăm ideea ţărilor de lângă, pentru că avem câteva exemple: Italia, Franţa, Austria", a declarat Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor.

CFR SA nu a dorit să comenteze iniţiativa, iar CFR Călători asteapta planul ministrului.

"Proiectul anunţat de ministrul Transporturilor este un proiect de anvergură. E dreptul oricărui om politic să aibă un astfel de proiect. Toţi facem parte din acelaşi perimetru - fireşte că nu se comentează în momentul în care se realizază un astfel de proiect", susține Ada Meseșan, purtător de cuvânt CFR Călători.

"Nu cred că primesc foarte bine această idee domnii directori. Unificarea înseamnă automat să dispară anumite posturi, inclusiv cele de directori. Mă gândesc că nu sunt foarte bucuroşi că trebuie să plece acasă unii dintre ei", a mai declarat Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor.

Ministrul va trimite săptămânile viitoare în Austria un consilier tocmai pentru a studia modelul pe care vrea să îl implementeze pe căile ferate române.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri economice » CFR, transformat în holding după model austriac. Ministrul Transporturilor vrea să reducă cheltuielile cu 25%