Video Cine repară maşinile distruse de furtună. Primăria nu are poliţă de asigurare pentru plata daunelor cauzate de arborii căzuţi pe maşini
În doar câteva ore, 7 şoferi s-au trezit cu maşinile distruse de copaci, în Bucureşti. Este bilanţul furtunii de marţi seara. Cum unii dintre ei nu aveau asigurare, singurul mod prin care îşi pot recupera paguba este să ceară banii de la primării. Doar că procesul nu este deloc unul simplu, ci poate ajunge să dureze chiar şi 3 ani. În plus, în unele cazuri, s-ar putea ca nici măcar în instanţă să nu ne putem recupera paguba.
Cu plafonul îndoit şi parbrizul distrus. Aşa şi-a găsit Daniel maşina după furtuna de marţi seara. Nu avea asigurare şi încă nu ştie cât îl va costa reparaţia sau cum îşi va recupera paguba.
Daniel, şofer păgubit: Maşina a fost parcată regulamentar pe bulevardul Pieptănari. Acum rămâne de văzut ce putem face. N-am dus maşina în service momentan să ştim cam cât ne costă toată reparaţia.
Cei care nu au CASCO trebuie să dea primăria în judecată
De cele mai multe ori, cei care nu au CASCO trebuie să dea primăria în judecată pentru a primi banii.
- ''Este prăpăd!'' Iadul s-a dezlănţuit în zeci de localități: A dat cu piatră cât oul de prepeliţă, vântul...
- Vremea se schimbă radical în 27 de județe, în următoarele ore. Ninsori, lapoviță și rafale de peste 100...
- Grindină cât bobul de strugure, după avertizările meteo de vreme severă. Imagini cu furtunile din Bihor și...
- Câţi bani economiseşte dacă rambursezi anticipat 1.000 de lei la un împrumut pe 20 de ani, cu dobândă de 5%
- Iancu Guda: "Avem cea mai mare crestere de salarii din UE". Câţi bani din salariu pierd românii din cauza inflaţiei
Victoriţa Gavril, ADP sector 6: Păgubitul trebuie să se adreseze în instanţă pentru obţinerea în viitor a unor despăgubiri. Instituţia noastră nu deţine poliţă de asigurare pentru plata daunelor cauzate de arborii căzuţi pe maşini.
Alte primării şi-au făcut astfel de poliţe, tocmai pentru a nu mai ajunge să se judece cu şoferii. Totuşi, şi acolo există câteva condiţii.
Mihai Anghel, primăria Sectorului 4: Acolo unde avem o asociaţie de proprietari, trebuie să fi solicitat un aviz de toaletare pe care noi să nu îl fi pus în practică pentru a putea despăgubi păgubitul.
Cristian Ene, avocat: În situaţia în care nu se ajunge la o înţelegere între părţi, prin instanţă durează între 1 an şi 3 ani, în medie.
Dacă maşina nu a fost avariată de un pom căzut sau de o creangă ruptă, ci de o bucată de tencuială sau acoperiş, atunci situaţia se complică. Nu ne mai putem adresa primăriei. În schimb, trebuie să îl găsim pe proprietarul clădirii şi să îl dăm în judecată.
Este important să strângem probe după incident
Avocaţii spun că este extrem de important să strângem cât mai multe probe imediat după incident: trebuie să fotografiem sau să filmăm locul în care s-a întâmplat, avariile suferite de maşină sau chiar locul de unde s-a rupt copacul. De asemenea, trebuie să anunţăm imediat poliţia. Este bine şi să luăm datele de contact ale martorilor. Chiar şi aşa, în unele cazuri instanţa s-ar putea să nu ne dea dreptate.
Adrian Cuculis, avocat: Ipoteza în care avem un indicator mare de tot unde spune oprirea sau staţionarea interzisă, această culpă o să fie împărţită jumătate-jumătate şi dacă am cerut daune de 1000 de lei vom primi 500.
Cristian Ene, avocat: Dacă cumva a existat o anunţare de vreme rea şi primăria nu a luat demersurile în sine, atunci poate fi atrasă răspunderea primăriei. În caz contrar, păgubitul suportă singur plata despăgubirii.
Asigurarea CASCO ne poate scăpa de probleme
Specialiştii spun că o asigurare CASCO ne poate scăpa de probleme.
Andrei Iordănescu, broker asigurări: Cam toate asigurările CASCO acoperă aceste riscuri, inclusiv asigurările CASCO care sunt parţiale.
Meteorologii anunţă că furtuni puternice vor mai fi şi în perioada următoare, pentru că suntem abia la începutul verii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰