Video Cine sunt cei 1.000.000 de români care ar putea să nu primească facturile la energie în ianuarie. Furnizorii, obligați să le ofere o perioadă de grație
Se anunţă un început de an cu întârzieri. Din cauza noilor modificări ale plafoanelor, companiile de electricitate ar putea avea nevoie de mult timp ca să trimită facturile. Ca să nu ajungă clienţii la sume reportate greu de suportat, autorităţile pregătesc un set de reguli, care ar putea fi gata, însă, după ce intră în vigoare noua lege a facturilor.
"Sunt şase apartamente în acelaşi imobil. Pentru două am primit, pentru patru nu am primit. Nu ştiu de ce", mărturiseşte Gabriela. Aşa că proprietara a venit la sediul furnizorului de energie să ceară explicaţii. "Au spus că s-a întârziat cu trimiterea facturilor. Mi-am primit facturile. Zilele următoare merg şi le achit", spune ea.
Facturi întârziate la energie
Clienţii mai multor companii s-au plâns că facturile la curent vin cu întârziere, cu toate că mai multe firme au fost amendate cu aproape 400.000 de lei luna trecută. Probleme se anunţă, însă, şi în perioada următoare. "Pentru a putea beneficia de preţ plafonat la energie electrică de la 1 ianuarie 2023, clienţii vor trebui ca, până la final de an, să depună o declaraţie pe propria răspundere către furnizor. Am putea vorbi de un milion de consumatori care se vor afla în această situaţie. Declaraţiile vor fi, mai apoi, procesate de furnizori, ceea ce ar putea duce la întârzieri în facturare din ianuarie", explică Mădălina Chiţac, reporter Observator.
"Asistăm din nou la aplicarea acestor modificări legislative aprobate tardiv. Nu este atât de uşor să se schimbe într-o săptămână, două săptămâni, tot algoritmul de facturare", susţine Adrian Vintilă, FEL România. "Limitarea tehnică şi umană intervine şi în acest caz. Nu avem niciun interes să întârziem factura pentru că este singura noastră sursă de venit. Dar dacă vom fi în această situaţie, cu siguranţă vom anunţa", adaugă Daniela Dărăban, director ACUE.
- Ce trebuie să știe românii cu mai multe contracte de energie electrică pe numele lor
- Mister lămurit: cine va trebui să depună declarația pentru plafonarea prețului la energie. Facturile vor...
- Câți români trebuie să depună declarația și cererea de plafonare. Furnizorii spun că toți cei 9 milioane de...
Românii, puşi în situaţii absurde
Odată cu noile declaraţii apar tot felul de situaţii absurde care se cer îndreptate. Bărbatul din imagini are în locuinţă două contoare de electricitate, instalate înainte de Revoluţie, la ordinul comuniştilor, când casa a fost împărţită de mai multe familii. Acum, conform noii legi, trebuie să aleagă pentru care aparat va beneficia de preţ plafonat. "Trebuie să renunţ la un contor. Pe care îl ţin, ca să plătesc compensat, şi pe celălat plătesc normal. 1,3 lei. Trebuie să schimb toată instalaţia în casă. Casa e veche din '37. 20-30 de milioane să schimb instalaţia", mărturiseşte el.
ANRE aplică o nouă regulă
Ca să ajute clienţii care nu primesc la timp facturile, Autoritatea de Reglementare în domeniul energiei electrice va aplica o nouă regulă. Furnizorii care nu trimit nota de plată cel puţin două luni vor fi obligaţi să acorde o perioadă de graţie cel puţin la fel de mare cu cea în care n-au emis facturile.
"Până la urmă, clientul nu este vinovat că primeşte factura şi o sumă aferentă unei perioade mai lungi pe care nu şi-o poate permite. Şi nerespectarea reglementărilor ANRE se sancţionează", precizează Silvia Vlăsceanu, expert energie.
Cel mai probabil, plata eşalonată se va aplica de la începutul anului viitor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰