Ciucu: Arena Națională pierde 20 de milioane anual. Ce soluții sunt pe masă
Arena Națională produce pierderi uriașe pentru bugetul Capitalei, iar administrația actuală caută soluții urgente. Primarul general Ciprian Ciucu avertizează că stadionul este subutilizat și prost gestionat, generând anual un deficit de aproximativ 20 de milioane de lei, în timp ce autoritățile iau în calcul concesionarea sau parteneriate cu mediul privat pentru redresarea situației.
"Așa cum se știe, de foarte mult timp, această arenă nu este cel mai bine administrată. Statul nu este întotdeauna cel mai bun administrator și din punctul meu de vedere este subutilizată și, evident, produce pierderi. (...) Foarte pe scurt: ne costă undeva la 30 de milioane de lei pe an administrarea, s-ar putea să fie chiar mai mult, și veniturile pe care le aduce sunt undeva la 10 milioane de lei - vorbesc de anul trecut. Asta înseamnă că avem o pierdere pentru primărie de 20 de milioane de lei pe an", a precizat primarul general în deschiderea dezbaterii, potrivit Agerpres.
El a adăugat că invitația la dezbaterea de vineri a fost făcută atât pentru reprezentanții Federației de Fotbal, Ligii Profesioniste de Fotbal, cât și pentru marii organizatori de evenimente, pentru toți cei care ar putea veni cu soluții pentru administrarea arenei într-un mod cât mai profitabil.
Condiții stricte pentru viitorul administrator al Arenei
Edilul a spus că există mai multe opțiuni pentru rezolvarea administrării eficiente a arenei: "opțiunea zero - mergem mai departe așa, nu facem nimic; opțiunea unu - creăm o entitate care să o administreze; opțiunea doi - asociere în participațiune; opțiunea trei - concesiune".
"Dacă o concesionăm sau facem o asociere în participațiune, ce nu vreau să se întâmple este să fie doar exploatată, să nu fie bine întreținută, să se degradeze mai departe, cum se întâmplă acum, asta nu vreau, nu vreau deloc. Va trebui să fie un caiet de sarcini cu un plan foarte clar de mentenanță și de investiție. (...) Cred că această decizie se impunea de mai mult timp, sau cel puțin o evaluare pentru a ști ce să facem de acum înainte", a mai afirmat primarul general, precizând că nu dorește ca Primăria Generală să se derobeze complet de responsabilitate.
Ciucu a mai spus că obiectivul minimal este reducerea pierderilor.
100 de milioane de lei pierduți în patru ani
"Vă dați seama, 20 de milioane pe an, în fiecare an, în mandatul de primar de patru ani, sunt sume drastice, se poate ajunge chiar la 100 de milioane. Cu banii aceștia poți să faci multe alte lucruri pentru București. În primul și în primul rând, obiectivul este să nu mai producă pierderi și, evident, să fie temeinic administrată și, evident, Bucureștiul să fie pe harta marilor festivaluri europene, să găzduiască cele mai importante competiții, să avem meciuri de fotbal de mare calitate și dacă poate să apară și un profit în timp, de ce nu. În primii ani, un an, doi, trei, nu mă aștept la un profit, pentru că sunt multe lucruri care trebuie să fie reparate și întreținute. Deci, responsabilitatea celui care își va asocia această administrare va fi semnificativă și în urma evaluării se va ști foarte clar despre ce este vorba, ce defecțiuni există, ce probleme există, dar cred că România, fiind o țară UE, are un potențial bun", a subliniat Ciprian Ciucu.
Au fost prezenți la dezbatere președintele LPF, Gino Iorgulescu, președintele clubului FCSB, Valeriu Argăseală, Edy Chereji, unul dintre cofondatorii festivalului UNTOLD, Laura Coroianu, managing partner Emagic, Orlando Nicoară, directorul general al companiei eAD, Florin Sari de la FRF, Daniel Butingher, președintele Uniunii Naționale pentru Sport, Dragoș Radu, consilier general al USR.
Organizatorii de evenimente cer deschiderea arenei pentru concerte și festivaluri
Edy Chereji i-a transmis primarului general că este important ca o capitală europeană să poată găzdui evenimente de tot felul, care să aducă "plus valoare".
"Noi înțelegem această nevoie a unui oraș de a conviețui atât evenimentele de tip concerte, festivaluri, cât și evenimentele fotbalistice, sportive sau de orice alt fel și acest din acest motiv suntem azi aici. M-aș bucura ca și colegii noștri, cei care gestionează evenimentele sportive, fotbalistice să aibă aceeași viziune, pentru că noi credem că e nevoie ca un oraș, o capitală europeană, să aibă toate evenimentele care pot aduce plus valoare. Și dacă vorbim de plus valoare, așa cum echipele de fotbal se luptă pentru a ajunge în marile circuite, la fel o facem și noi. (...) Vă confirm că suntem interesați de a explora oricare din variantele pe care le aveți în vedere", a transmis Edy Chereji, cofondator UNTOLD.
Și Laura Coroianu de la Emagic a fost de acord că este necesar ca Arena Națională să găzduiască, pe lângă evenimente sportive, și evenimente culturale.
"Stadionul a fost creat pentru fotbal, dar în niciun oraș din Europa nu există doar fotbal pe un stadion național. De obicei, lunile de vară - iunie, iulie, august - sunt dedicate evenimentelor, concertelor, festivalurilor și așa mai departe", a argumentat Laura Coroianu.
Ce urmează
La finalul dezbaterii, primarul general a anunțat că vor urma "discuții și la nivel politic", pentru a afla părerea și în Consiliul General iar după aceea, "cel mai probabil o să dăm drumul la o serie de consultări cu firmele mari care au expertiză și experiență, să ne asiste în derularea procesului, care va avea două componente sau poate chiar trei".
"O componentă va trebui să fie și de comunicare publică și de consultări, o componentă care să fie de evaluare și criterii a caietelor de sarcini plus ceva anterior, evaluare de scenarii, și o componentă care să ne asiste pe parcursul derulării procedurii până la semnarea contractului. (...) O să dureze ceva timp să dăm drumul la această consultare de piață pentru că nu știu cât mă costă aceste servicii. (...) Nu s-a mai făcut așa ceva în România până acum și nu știu la ce preț vom putea achiziționa serviciile de consultanță care să permite achiziția de concesiuni. Așa e în administrație. (...) Treaba mea ca primar este să încep aceste discuții și să văd dacă putem ajunge undeva", a mai spus primarul general.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
