Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Coacăzele negre, afacere de mii de euro. O femeie din Mureș a renunţat la munca de birou pentru horticultură

Plantaţiile de coacăze sunt tot mai multe în România. Investiţiile sunt minime, iar profitul poate ajunge şi la câteva mii de euro pe un hectar.

de Redactia Observator

la 10.07.2018 , 22:23

Plantaţiile de coacăze sunt tot mai multe în România. Investiţiile sunt minime, iar profitul poate ajunge şi la câteva mii de euro pe un hectar. În plus, fructele cunoscute pentru cocktail-ul de vitamine nu îşi pierd din valoare nici când pe piaţă ies mai mulţi vânzători. Se vând mai scump ca alte fructe de sezon. În judeţul Mureş, o femeie a renunţat la munca de birou pentru acest tip de afaceri.

La câţiva kilometri de Târgu-Mureş, pe patru hectare, se întinde o plantaţie de coacăze. Koronka face naveta zilnic pentru a se ocupa de fructele negre. "Am plantat un hectar din care a rămas după un an, jumătate, că atunci n-am avut gard electric și au venit animalele şi au distrus totul. Am replantat, dar aşa începe. Încet, încet", explică Koronka Illa, horticultor.

Imediat după ce a terminat Facultatea de Horticultură, femeia s-a apucat de agricultură. Ştie că arbuştii au nevoie de o atenţie deosebită. Iubesc soarele şi solul bogat şi le trebuie spaţiu pentru a creşte cum trebuie.

Vezi și

Vinde coacăzele la piaţă cu 10 lei kilogramul, dar şi la diverse fabrici, cu 8 lei kilogramul. O parte din marfă ajunge şi la o firmă de procesare, unde fructele sunt transformate în sirop. Anul trecut a făcut un profit de 50.000 de lei.

Coacăzele negre sunt numite şi fructele longevităţii şi asta pentru că au un conţinut foarte ridicat de antioxidanţi. "Aş putea aminti rolul lor foarte important in reducerea stresului, a starilor de oboseală cronică, îmbunătăţesc procesele de învățare, procesele cognitive, susțin sistemul imunitar", subliniază Alexandra Socaci, medic de familie.

În unele pieţe, pentru că sunt şi intermediari, coacăzele se vând mai scump, costă şi 15 lei kilogramul. Dar multti români au descoperit beneficiile fructelor şi îşi fac provizii.

Plantaţiile de coacăz negru câştigă tot mai mult teren în ţara noastră. Suprafaţa totală cultivată ajunge la peste 200 de hectare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Coacăzele negre, afacere de mii de euro. O femeie din Mureș a renunţat la munca de birou pentru horticultură