Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criză de legume în Marea Britanie. Unele magazine au raționalizat roșiile, castraveții și ardeii. Cu cât a crescut prețul tomatelor

Două dintre cele mai mari lanțuri de magazine din Marea Britanie, Asda și Morrisons, au anunțat restricții pentru o serie de produse proaspete printre care se numără roșiile, castraveții sau ardeii. După cum explică reprezentanții acestora, decizia a fost luată pe fondul vremii proaste care a afectat Europa și Africa de Nord. Experții avertizează că astfel de măsuri ar putea fi necesare pentru o perioadă mai îndelungată, de câteva săptămâni, notează The Guardian. Presiunea asupra ofertei a dus la creșterea prețurilor, costul unui kilogram de roșii crescând de la 2,09 lire (11 lei) în ianuarie 2020 la 2,96 lire (17 lei) luna trecută, potrivit cifrelor Oficiului Național de Statistică. 

de Adrian Popovici

la 22.02.2023 , 22:07

Producătorii britanici au declarat că livrările de la fermele locale vor fi, de asemenea, afectate, deoarece mulți au redus suprafețele cultivate în timpul iernii pe fondul creșterii costurilor de încălzire a serelor. Președintele Uniunii Naționale a fermierilor, Minette Batters, a declarat că raționalizarea suplimentară a produselor este luată în calcul din cauza impactului costurilor mai mari ale energiei asupra cultivatorilor britanici. Ea a declarat marți la conferința anuală a NFU de la Birmingham: "Producția internă de salată, inclusiv castraveți și roșii, a scăzut la cel mai mic nivel din 1985".

"Condiţiile meteorologice dificile din sudul Europei şi Africa de Nord au perturbat recoltarea anumitor fructe şi legume, mai ales roşii şi ardei", a explicat Andrew Opie, responsabil al federaţiei comercianților britanici, notează Agerpres.

Perturbările "ar urma să dureze câteva săptămâni", a menţionat Opie, adăugând că "supermarketurile sunt capabile să gestioneze problemele lanţului de aprovizionare şi lucrează cu agricultorii pentru a asigura accesul clienţilor la o gamă largă de produse proaspete".

Vezi și

Marea Britanie se îndreaptă către o criză de aprovizionare

Pe acelaşi subiect

"Ca şi alte supermarketuri, am introdus o limită temporară de trei pentru fiecare produs la un foarte mic număr de fructe şi legume", a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al lanţului de magazine Asda. Măsura vizează loturile de roşii, ardei, castraveţi, salată, broccoli, conopidă şi zmeură.

Dincolo de aceste probleme punctuale, agricultorii britanici au avertizat în decembrie că Regatul Unit se îndreaptă spre o criză de aprovizionare în sectorul alimentar, din cauza creşterii costurilor cu care se confruntă cei care lucrează în acest sector.

Marţi, cu prilejul conferinţei anuale a NFU (National Farmers' Union), principalul sindicat agricol din Marea Britanie, guvernul de la Londra a anunţat subvenţii în valoare de peste 168 de milioane de lire sterline destinate agricultorilor britanici, în cursul acestui an, pentru a "stimula inovaţia, a susţine producţia alimentară, a ameliora sănătatea şi bunăstarea animalelor şi a proteja mediul".

Aceste subvenţii vor fi acordate în paralel cu lansarea de "programe de gestionare ecologică a terenurilor", care urmează să înlocuiască ajutoarele europene în urma Brexitului, a precizat executivul britanic.

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Criză de legume în Marea Britanie. Unele magazine au raționalizat roșiile, castraveții și ardeii. Cu cât a crescut prețul tomatelor