Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Darul de nuntă în 2025. Scumpirile în lanţ se văd şi în plicul cu bani pentru mire şi mireasă

"Ajutor, am patru nunţi vara aceasta!" O glumă virală pe Internet ne arată o situaţie cât se poate de reală şi dificilă pentru mulţi români în sezonul nunţilor. Cât punem în plic în anul marilor scumpiri? E o ecuaţie complicată, pe care am încercat noi s-o rezolvăm cu ajutorul specialiştilor şi oragnizatorilor de evenimente.

de Oana Bogdan

la 23.07.2025 , 17:56

Odată un gest simbolic, darul de nuntă a ajuns în anul 2025 un calcul complex. Suma din plic porneşte, în primul rând, de la preţul meniului. Acesta a ajuns să sară de 100 de euro în majoritatea locaţiilor.

Darul de nuntă creşte şi în funcţie de relaţia invitaţilor cu mirii. "Ultima nuntă a fost chiar luna trecută, am fost naş la cea mai bună prietenă a mea. Am pus în plic 1500 de euro, eu consider că e o sumă bună având în vedere salariile noastre din ziua de astăzi", spune un român. "A fost în funcţie de relaţia pe care o am cu mireasa, din partea miresei am fost. Undeva la 1500-2000 de lei", zice altcineva.

Suma din plic pleacă de la 200 de euro și poate ajunge chiar la 1000, în funcție de relația cu mirii. Costurile nunților cresc de la an la an, iar darul devine aproape obligatoriu pentru a acoperi cheltuielile petrecerii.

Articolul continuă după reclamă

"Preţurile la furnizori au crescut, asta mai ales pe zona de meniuri de nuntă, acolo se observă cel mai tare scumpirile. În jur de 2000 de lei oriunde am merge ca şi cuplu invitat în ţară", spune Ana, organizator de nunţi.

Organizatorii spun că mulți întreabă direct cât costă meniul, ca să știe cât să pună în plic. Alții sună discret la restaurant și cer oferta: "Fiecare invitat când merge la o nuntă nu pune decât cât a costat meniul, că pe ei îi costă şi muzica. La noi la restaurant este până într-o sută de euro, dar de obicei, de exemplu la noi dacă am văzut că vine o familie la nuntă le dă 300 de euro la masă".

Numărul de invitaţi la nuntă

Organizatorii de evenimente spun că de-a lungul timpului au observat scăderi semnificative în ceea ce priveşte numărul de invitaţi la nuntă. "Media de evenimente nu mai este de 100 de persoane, este un număr mai mic la evenimente, şi în momentul în care se face o cerere de eveniment se face pe minim 50 de persoane, ceva ce înainte abia cununia civilă o făceau", spune Carmen Ioniţă.

România a rămas printre puţinele ţări în care cadoul de nuntă este plicul cu bani. În multe alte ţări europene, cadoul de nuntă rămâne fie ceva util, fie simbolic.

Oana Bogdan Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » Darul de nuntă în 2025. Scumpirile în lanţ se văd şi în plicul cu bani pentru mire şi mireasă