Antena Meniu Search
x

Curs valutar

De ce să alegi să scrii cu stiloul?

Pe măsură ce tehnologia a devenit din ce în ce mai integrată în viața noastră de zi cu zi, se pare că scrierea tradițională cu stiloul este oarecum uitată.

de Redactia Observator

la 27.03.2018 , 23:44

- pixabay.com

Pe măsură ce tehnologia a devenit din ce în ce mai integrată în viața noastră de zi cu zi, se pare că scrierea tradițională cu stiloul este oarecum uitată. Acum putem procesa texte și putem să ne sincronizăm notițele pe mai multe dispozitive, așa că scrierea de mână începe să devină cam demodată. Totuși, scrierea de mână nu trebuie uitată. Este plină de farmec și este mult mai utilă decât se consideră. Am putea spune că în multe privințe, scrierea tradițională de mână cu stilou este mai puțin restrictivă decât cea digitală și are numeroase avantaje atât din punct de vedere funcțional, cât și creativ.

În ciuda avantajelor evidente ale tehnologiei, scrierea clasică cu stilou și hârtie presupune mai multă concentrare și libertate în gândire și exprimare. În cazul scrierii digitale, majoritatea oamenilor se opresc deseori pentru a edita textul, și astfel ideile creative nu ies la iveală. Pentru procesul creativ, oprirea din scris și editarea sunt contraproductive. Cu un stilou și o bucată de hârtie, vei avea tendința să scrii liber, să îți așezi toate ideile pe foaie și să amâni editarea și corectarea pe mai târziu.

În continuare, stilourile oferă o experiență de scriere lină și luxoasă, oferind personalitate oricărei scrieri. Totuși, gama amplă de opțiuni și stiluri îți poate îngreuna alegerea stiloului potrivit.

Articolul continuă după reclamă

Cele mai multe stilouri au vârful peniței realizat din oțel inoxidabil. Este un material rezistent, robust și ieftin de înlocuit, potrivit pentru copii. Cei care iubesc luxul, sigur vor aprecia stilourile cu vârful peniței realizat din materiale scumpe, precum aurul, care formează treptat stilul de scriere de-a lungul timpului.

Lățimea peniței contează și ea. Stilourile cu penițe înguste creează caractere fine, motiv pentru care sunt indicate pentru desen sau caligrafie. Stilourile cu peniță medie sunt potrivite pentru orice tip de scriere, în timp ce stilourile cu peniță lată sunt ideale pentru scrierea de mână mare. De asemenea, penița poate fi standard, cursivă sau oblică. Stiloul cu peniță standard creează o grosime consistentă a liniei, cel cu peniță cursivă realizează linii verticale subțiri și linii orizontale groase, adică acea variație plăcută pe care o observăm în caligrafie, iar stiloul cu peniță oblică permite scriitorului o prindere mai bună, fiind potrivit pentru stângaci.

În ceea ce privește încărcarea stiloului, poți opta pentru stilouri care se încarcă cu cerneală sau pentru stilourile moderne cu rezervă. Acesta din urmă permite reîncărcări rare datorită capacității mari, dar odată stricat, întreținerea și reparațiile pot fi dificile și costisitoare. Stiloul clasic cu cerneală permite utilizarea unor produse de specialitate, dar nu este o opțiune prea portabilă.

Stilourile se pot fabrica din nenumărate materiale, precum sticlă, lemn, piatră sau plastic. Stilourile metalice, precum cele din alamă sau oțel inoxidabil, sunt cele mai populare. Adesea, sunt lăcuite pentru un aspect estetic cât mai plăcut. Stilourile din argint sunt deja accesorii pline de rafinament, foarte potrivite pentru gravură. Despre stilourile din plastic, îți putem spune că sunt ușoare, ieftine, unele fiind prevăzute cu zone aplatizate pentru a încuraja plasarea corectă a degetelor, altele fiind destul de robuste, perfecte pentru persoanele care suferă de artrită. Tot mai rar, se fabrică stilouri din rășină. Rășina acrilică este fragilă la grosimi mai mici, așa că stilourile din rășină sunt, în general, mai groase.

În cele din urmă, scrierea de mână este o parte unică și profundă a culturii noastre, care nu poate fi înlocuită pur și simplu cu o tastatură.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că impozitul pe locuințe ar trebui recalculat anual în funcție de piața imobiliară?
Observator » Ştiri economice » De ce să alegi să scrii cu stiloul?