Antena Meniu Search
x

Depozitele de gaz din România au ajuns la 99% din capacitate. Creșterea producției din Marea Neagră ne-ar permite să vindem și vecinilor în viitor

Capacitatea de înmagazinare a gazelor naturale a ajuns la 98-99%, iar din depozite, pentru asigurarea necesarului de consum, ies aproximativ 15 milioane metri cubi, a afirmat luni directorul general al Depogaz, Vasile Cârstea, la o dezbatere de specialitate, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 12.12.2022, 18:30

Gaze naturale
Depozitele de gaz din România au ajuns la 98-99% din capacitate. Creșterea producției din Marea Neagră ne-ar permite să vindem și vecinilor în viitor - Profimedia

"Din punct de vedere al gazelor înmagazinate stăm foarte bine, capacitatea a fost ocupată în jur de 98-99%. La aceasta oră din depozite, pentru asigurarea necesarului de consum, ies aproximativ 15 milioane metru cubi. Depogaz este proprietarul celor cinci depozite pe care le operează în acest moment, cu o capacitate de înmagazinare de 3 miliarde metri cubi, cu capacitate de injecţie zilnică de 20-22 milioane şi o capacitate de extracţie de 33-34 de milioane metri cubi de gaze pe zi", a menţionat Vasile Cârstea, la dezbaterea "Cum va fi iarna aceasta pentru consumatorul român de energie şi ce rol ar putea juca România în energia regiunii?".

Potrivit acestuia, ca proiecte de dezvoltare în viitor, Depogaz şi-a propus mărirea capacităţii de înmagazinare, de la 3 la 4,2-4,5 miliarde metri cubi, capacitatea de injecţie la 30 de milioane metri cubi, iar capacitatea de extracţie la 42-45 de milioane metri cubi, "urmărind necesarul de servicii de înmagazinare în piaţă - şi urmărind cu atenţie dezvoltarea zăcămintelor atât pe uscat, cât şi în Marea Neagră", astfel încât să poată fi preluate cantităţile de gaz disponibile.

Importurile pentru iarnă au fost minime

Directorul general al Depogaz a precizat că nu au fost cantităţi foarte mari care au venit din import.

"Romania a mărit producţia de gaz la 26 milioane metri cubi pe zi. În timpul verii se consuma undeva la 18 milioane metri cubi, până în 20 milioane, deci o cantitate destul de bună, de 6-8 milioane metri cubi, ajunge în depozitele noastre. Îmbucurător este că sistemul Transgaz este un sistem care este interconectat şi are guri de ieşire în Bulgaria, Ungaria, Moldova, Ucraina. A devenit un jucător important, aşa cum şi noi încercăm să devenim importanţi - şi ţinem legătura în ceea ce priveşte lucrările de investiţii pe care Transgaz le face. Cantităţile de gaz pe care le are România în depozit şi cu cantităţile pe care le exploatează, la aceasta oră - 26 milioane metri cubi, cu 32-33 milioane din depozite, ajung undeva la 60 de milioane pe care ar putea să le pună în piaţă", a precizat Cârstea.

Potrivit acestuia, România, în cea mai geroasă perioadă, nu consumă mai mult de 53-54 milioane de milioane de metri cubi. "De aici, iată şi posibilitatea ca să putem să-i ajutăm pe vecinii noştri din Republica Moldova", a precizat directorul Depogaz.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri economice » Depozitele de gaz din România au ajuns la 99% din capacitate. Creșterea producției din Marea Neagră ne-ar permite să vindem și vecinilor în viitor