Video Dobânzi mai mari prin "Noua Casă" decât la creditele standard. Ce rate ajung să plătească românii
Programul "Noua casă" continuă, doar că scârţâie pe la încheieturi. Guvernanţii par că nu mai ştiu în ce lume trăiesc, la propriu: se laudă că au repornit zilele acestea programul care ar trebui să-i ajute pe tineri în primul rând, dar nu numai pe ei, să-şi cumpere o locuinţă.
Doar că plafonul a rămas la 70.000 de euro, cu aceşti bani, în oraşele mari mai găseşti doar garsoniere.
Cea mai mare problemă este însă dobânda. Cu... efort, statul le oferă românilor o dobândă de peste 7,5%, în timp ce aproape orice bancă are astăzi oferte mult mai mici, chiar şi cu 3 procente.
Aşa se face că, la o locuinţă de 70.000 de euro, o rată prin Noua Casă ajunge la peste 2.500 de lei, în timp ce la un credit normal, undeva la 1.700 de lei.
Iar dobânda mare oferită de Guvern mai are un efect negativ.
Cine vrea să acceseze programul are nevoie de un venit de 5.700 de lei, faţă de 3.500 de lei, pe vremea când dobânzile erau cât de cât umane, acum 10-11 ani. Sigurul avantaj real al programului este avansul de 5%, faţă de 15%, cât cer în mod obişnuit băncile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
