Video După clasa a zecea, Doru s-a angajat pe litoral ca ospătar. Câţi bani face din salariu şi tips
Unii învaţă pentru facultate, alţii câştigă experienţă şi bani. Este cazul elevilor pentru care vara nu înseamnă doar relaxare, ci şi ocazia de a învăţa ce înseamnă munca şi responsabilitatea în schimbul unor bani frumoşi. Pe litoral sau în ştrandurile din toată ţara, la tot pasul eşti servit de adolescenţi. Patronii promit salarii de până la 5.000 de lei şi recunosc că fără ei le-ar fi mult mai greu să acopere gaura de forţă de muncă.
Doru tocmai a terminat clasa a zecea şi este pentru prima dată când munceşte pe litoral. Este ospătar pe o plajă din Constanţa, job pentru care face naveta de acasă, din Murfatlar. "Am venit să mă distrez, să cunosc oameni noi, să fac şi un bănuţ. Am învăţat să mă comport cu lumea, să vorbesc frumos, să fiu mai diplomat. Fac aproximativ 150 de lei din tips", a declarat Doru George, ospătar pe plajă. Salariul este cel minim pe economie, dar poate creşte pentru cei care lucrează în barurile de pe plajă. Mihai munceşte deja de două veri la malul mării. Are planuri mari şi este convins că acest job sezonier îl va ajuta în cariera pe care şi-o doreşte în management.
Care sunt salariile
"Îmi ajung să mă și distrez, dar vreau să-i și adun acum că fac 18 vreau să-mi iau o mașină. Ne ajută nu doar financiar, ci și să ne dezvoltăm din punct de vedere organizatoric, ne învață să fim punctuali, să respectăm reguli, cum să comunicăm cu ceilalți, cu clienții", a declarat Mihai Căulea, elev. Pe litoral, elevii au numeroase opţiuni pentru a câştiga primii bani. Pe plajă, la terase sau la hoteluri. Salariile pornesc de la 2.500 de lei, însă pot ajunge la 4.000 de lei. Ca să poată munci, elevii trebuie să aibă cel puţin 16 ani. Nu sunt însă singurele condiţii. "Pentru cei minori, pe lângă contractul de muncă se face un acord al părintelui sau tutorelui, se semnează și au condiții speciale. Trebuie să lucreze 6 ore și trebuie să fie protejați de soare, să beneficieze de anumite produse, apă plată la un anumit interval. Noi le oferim și mâncare", a declarat Iulia Dămășaru, administrator plajă.
"Joburile sunt entry level, fără experiență, ei aici vin în mare parte să învețe. Care sunt serioși și se țin de treabă rămân în echipă", a declarat Andrei Ştefan, administrator plajă. Chiar dacă s-a mai atenuat faţă de anii trecuţi, pe litoralul românesc încă există un deficit de angajaţi de 20%. Cele mai multe joburi disponibile sunt de spălători de vase, cameriste, ospătari, barmani şi recepţionere. Aşa că o soluţie rămân străinii veniţi să înveţe la noi. Alfa este din Guineea, studiază la Braşov şi munceşte în Mamaia Nord. Face pizza de doi ani de zile şi câştigă aproape 1.000 de euro pe lună.
Şi pentru mai mulţi elevi din Aiud, vacanţa de vară este un prilej de a face bani. Pentru Cristina este deja al treilea an în care lucrează ca barman la ştrandul din localitate. A învăţat deja că banii nu se câştigă aşa uşor. "Decât să stau acasă să pierd ziua mai bine vin şi ajut cu ce pot. Banii câştigaţi o să-i ţin pentru mine, să fac modificări la maşină", a declarat Vasile Lepadat, ajutor de salvamar. "Îi vedem că sunt interesați. Începem să facem pregătirea de la începutul anului, avem foarte multe cereri și întâietate au cei care au deja experiență la noi un an, doi, trei ani", a declarat Nicolae Crăciun, administrator strand Aiud. Oficial, numai pe litoral, peste 60.000 de angajaţi lucrează în turism în acest sezon.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰