Exporturile de oi şi capre, a căror blocare a scos ciobanii în stradă, vor fi reluate. Planul aprobat de UE
Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Vaccinarea se va face diferențiat în funcţie de nivelul local de risc epidemiologic iar România va primi gratuit 1,3 milioane de doze de vaccin.
Exporturile de oi şi capre, a căror blocare a scos ciobanii în stradă, vor fi reluate. ANSVSA a anunţat că Planul de Acţiune al României a fost aprobat de Comisia Europeană, după ce a primit votul favorabil al celor 27 de state membre. Sunt prevăzute 1,3 milioane de doze gratuite şi vaccinarea diferenţiată în Tulcea şi Constanţa faţă de restul ţării.
Planul pentru reluarea exporturilor de oi și capre, aprobat de Comisia Europeană
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță aprobarea de către Comisia Europeană a Planului de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Soluția aprobată protejează și nu afectează în niciun fel exporturile de carcase și produse din lapte, datorită aplicării schemei complete de imunizare exclusiv în cele două județe din Dobrogea. Mai mult decât atât, concomitent cu aprobarea planului, ANSVSA a securizat șase piețe terțe de export în condiții de vaccinare în schemă completă, prin semnarea de tratate internaționale cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia
Precizăm că documentul strategic elaborat de experții ANSVSA a fost aprobat, fără modificări, de către toți cei 27 de reprezentanții ai statelor membre UE, în Comitetul de specialitate din cadrul Comisiei Europene.
1,3 milioane de doze de vaccin vor fi oferite gratuit României
ANSVSA subliniază că aprobarea acestui plan reprezintă un pas important pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine din România, pentru că deschide calea către reevaluarea statutului epidemiologic la nivel național. Reluarea livrărilor intracomunitare și către țări terțe va fi realizată conform următorului calendar structural:
1. Adoptarea unei noi decizii oficiale de către Comisia Europeană: Acest nou act juridic de punere în aplicare va stabili statutul special de vaccinare pentru județele cu risc ridicat și va recunoaște oficial restul teritoriului României ca fiind liber de boală.
2.Activarea acordurilor comerciale cu statele non-UE: Validarea noilor condiții sanitar-veterinare de către țările de destinație.
3. Demararea efectivă a campaniei naționale de vaccinare: Implementarea imunizării în teren, operațiune susținută direct de Executivul european, care pune la dispoziția României, cu titlu gratuit, un contingent de 1,3 milioane de doze de vaccin.
România a anticipat aceste rigori tehnice și a securizat din timp piețele externe strategice. Până în prezent, țara noastră a semnat deja șase tratate internaționale pentru export în condiții de vaccinare cu parteneri comerciali de importanță majoră: Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia. În paralel, alte șapte acorduri similare se află în curs de negociere avansată, garantând un spectru larg de debușee comerciale imediat ce noul statut epidemiologic devine activ.
Vaccinare diferită în Tulcea și Constanța față de restul țării
Structura pe zone a Planului de Acțiune aprobat:
Strategia națională de vaccinare validată de Comisie va fi aplicată diferențiat, în funcție de nivelul de risc epidemiologic regional:
- Zonă de risc maxim (Județele Tulcea și Constanța): Se va aplica schema completă de imunizare prin administrarea concomitentă a vaccinurilor împotriva Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) și a Variolei Ovine și Caprine (VOC). Din această zonă logistică specială, exportul se va realiza exclusiv către statele terțe care acceptă în mod expres importul de pe teritorii unde se practică vaccinarea.
- Restul teritoriului național: Planul prevede exclusiv vaccinarea împotriva Variolei Ovine și Caprine (VOC). Această abordare nuanțată menține restul țării cu statutul oficial de „liber de PMR”, protejând acordurile comerciale tradiționale și livrările de animale din zonele neafectate.
Sprijin pentru fermieri și controale mai stricte împotriva comerțului ilegal
ANSVSA reiterează că toate cele 1,3 milioane de doze de vaccin obținute de la forul european vor fi administrate în totalitate gratuit, fără a genera nicio cheltuială pentru crescătorii de animale. De asemenea, mecanismele de compensare guvernamentală justă rămân pe deplin active pentru a sprijini fermierii afectați direct de focare în procesul de repopulare a exploatațiilor.
Până la publicarea noii decizii europene și începerea oficială a vaccinării, structurile teritoriale (DSVSA), în strânsă colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, vor intensifica controalele rutiere și în exploatații. ANSVSA avertizează ferm că mișcările clandestine de animale și comerțul ilegal subminează direct eforturile tehnice și diplomatice și pot bloca sau amâna adoptarea noii decizii de către Comisia Europeană.
Având în vedere identificarea unor dezinformări recurente în spațiul public, experții ANSVA recomandă ca informarea pe acest subiect să fie făcută din surse oficiale și verificate. În acest context, precizăm că în anul 2026, numărul de ovine sacrificate până în acest moment, cu respectarea totală a normelor naționale și europene și pentru protejarea împotriva răspândirii PMR și VOC este de aproximativ 19.000, ceea ce reprezintă 0,13% din numărul total estimat de capete de la nivel național.
În același timp, precizăm încă o dată că planul de acțiune aprobat ieri de către Comisia Europeană nu afectează în niciun fel exportul de carcase, lapte sau produse din lapte din România.
Eurodeputatul Daniel Buda: Un pas decisiv spre reluarea exporturilor de ovine și caprine
Eurodeputatul liberal Daniel Buda, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European a transmis că deşi planul a fost aprobat, mai sunt etape de parcurs până la primul vapor plecat.
"Știu că mulți dintre dumneavoastră ați fost sceptici atunci când am spus că exporturile se vor relua în cel mult o lună. Unii chiar m-ați criticat, cu prietenie, pentru această afirmație. Astăzi însă avem confirmarea: Comisia Europeană a aprobat planul autorităților române privind vaccinarea și gestionarea situației provocate de pesta micilor rumegătoare și variola ovină.
Afirmațiile mele nu au fost făcute la întâmplare, ci s-au bazat pe discuții concrete cu autoritățile responsabile. Dați-mi voie să am încredere în autoritățile române atunci când acestea își asumă un plan clar și lucrează serios pentru fermierii noștri!
Îi felicit pe domnii Tánczos Barna și Alexandru Bociu pentru eforturile depuse în elaborarea unui plan care deschide calea reluării exporturilor de animale vii către țările terțe. Pentru fermieri, aceasta nu este doar o decizie administrativă. Înseamnă șansa de a-și vinde animalele la prețuri corecte, de a-și salva fermele și de a nu pierde munca unei vieți.
Îi mulțumesc comisarului european Olivér Várhelyi pentru deschidere și pentru timpul acordat numeroaselor discuții purtate atât cu mine, cât și cu autoritățile române. În calitate de europarlamentar, am insistat ca vocea crescătorilor de animale să fie auzită la Bruxelles și ca problemele lor să primească un răspuns concret.
Fermierii au ieșit în stradă pentru că au ajuns la capătul puterilor. Nu mai au nevoie de promisiuni, ci de rezultate. Iar aprobarea de astăzi este un rezultat important. Mai sunt etape de parcurs până la primul vapor plecat dar rămânem cu toții implicați până la capăt!", a transmis Buda într-un mesaj postat pe Facebook.
