Video Fără benzinării și locuri de parcare pe Autostrada 3, la 10 ani de la inaugurare: "Taxele aferente s-au plătit corespunzător"
Un deceniu de la inaugurare şi zero benzinării pe autostrada care leagă Capitala de Ploieşti. După ce, cu greu, s-au inaugurat şi ultimii trei kilometri din acest drum - acum problema şoferilor este că nu prea au unde să oprească pentru odihnă sau ca să îşi alimenteze maşina. În peste 60 de kilometri doar două parcări au devenit, până acum, funcţionale. Restul sunt închise şi înconjurate de gunoaie.
Autostrada 3, care leagă Capitala de Ploieşti, pare construită dintr-un lung şir de ghinioane. Inaugurată în întregime după şase amânări şi trei ani de întârziere- rămâne, în continuare, un drum care nu e pe placul şoferilor.
Șofer: E aiurea că nu e nicio benzinărie. Uite, am o problemă cu un ştergător şi nu am de unde să cumpăr. O benzinărie dacă era, cu siguranţă aveam cum să rezolv problema. Au dat în folosinţă autostrada de trei, patru ani şi nu au fost în stare să rezolve cu locurile astea de parcare.
Acest şofer, de exemplu, a fost nevoit să oprească pe marginea drumului- asta deşi parcarea din faţa sa este finalizată, dar închisă publicului.
Fără benzinării și locuri de parcare pe Autostrada 3, la 10 ani de la inaugurare
- Pe autostrada A10 Sebeş-Turda, prima construită integral după 1989, încă se circulă cu limită de viteză de 60...
- Autostrada Sebeş-Turda aduce penalizări constructorului. Lucrarea este departe de a fi terminată
- Drumul către mare se anunță un calvar și sezonul acesta. Lucrările pe șoseaua către Mamaia vor fi gata abia...
Paznic: Păi nu e închisă. Adică nu s-a dat în folosinţă, dar pe parcursul anului trecut asta a fost spartă. S-a furat de aici, ei încă nu au terminat lucrarea. Până când se va finaliza lucrarea va trebui păzită că ea dispare. Păzim o clădire. Care nu produce nimic!
Parcările nu pot fi date în folosinţă pentru că nu au toate dotările necesare, iar clădirile nu au instalaţii sanitare sau de iluminat.
Greta Neagu, reporter Observator: Din cele şase spaţii de servicii de pe Autostrada 3, doar două sunt funcţionale. Restul, cum e şi acesta în care ne aflăm acum, sunt închise pentru că abia după zece ani de la inaugurarea şoselei s-a ajuns la concluzia că firmele care ar fi trebuit să dezvolte locul mai mult încurcă decât lucrează, aşa că este mai avantajos ca spaţiile să fie concesionate.
Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt Ministerului Transporturilor: Orice companie va avea interesul să finalizeze cât mai repede lucrările pentru ca, din momentul finalizării, să poată câştiga sumele de bani pe care şi le-a prognozat în planul de afaceri.
Deschiderea ofertelor pentru concesionarea spaţiilor este programată pe 21 aprilie. Nu se ştie, însă, când se va trece de la proceduri.la fapte.
Alexandru Vîlvoi, Asociația România fără gropi: Cum de am putut cataloga acest drum timp de aproape zece ani de zile ca fiind autostradă? Taxele aferente pentru autostradă s-au plătit corespunzător. Noi am avut, în fapt, un drum naţional fără spaţii de servicii.
Greta Neagu, reporter Observator: Şoferii care merg spre munte au două opţiuni- fie alimentează înainte de a intra pe Autostrada 3, fie alimentează la prima benzinările în drumul lor spre Braşov- adică la mai bine de 60 de kilometri parcurşi, aşa cum am procedat şi noi.
Companiile care vor concesiona cele 6 spaţii de pe Autostrada 3 vor fi obligate să construiască, potrivit proiectului, toalete, spaţii de alimentare cu carburant, spaţii de alimentare pentru maşinile electrice, dar şi spaţii comerciale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰