Antena Meniu Search
x

Video Firmele care fac un profit uriaş de sărbători. Unul din patru români apelează la serviciile lor: "Online se poate face comanda"

Sărbătorile vin cu mâncarea la pachet. Deşi mai sunt două săptămâni până la Crăciun, tot mai mulţi români îşi comandă deja preparatele pe care vor să le aibă pe mese, de la firme de catering. Companiile care livrează mâncare au stabilit deja ofertele și prețurile preparatelor: o oală cu 20 de sarmale costă 100 de lei. Anul trecut, piaţa de catering valora peste 5 miliarde de euro. 

de Redactia Observator

la 09.12.2023, 10:08

Vezi și

Mese îmbelşugate, preparate de alţii. Aşa vor sărbători multi români Craciunul. De la aperitive, la ciorbe şi sarmale, toate sunt pregătite să fie împachetate şi livrate la destinaţie. În restaurantele tradiţionale din zona Bucovinei, comanda minimă începe de la 280 de lei. 

Daniela Popescu, reprezentant restaurant: Am pregătit coşuri speciale pe care fiecare şi-l poate configura în funcţie de preferinţe. În pachetele pentru sărbători, aceştia pot pune de la sarmale, ciorbe, friptură, tochitură. Cozonaci, plăcinte poale în brâu, papanaşii tradiţionali. 

Şi cofetăriile au deschis listele online pentru comenzile de Crăciun. Cei care vor să aibă prăjituri pe mesele de sărbători pot comanda până la mijlocul lunii decembrie. Preţul unui kilogram şi jumătate de cozonac porneşte de la 130 de lei, iar biscuiţii costă 60 de lei pentru 800 de grame. 

Anda Apalaghiei, reprezentant cofetărie: Vom avea cozonac glazurat cu nuci pralinate, cozonac cu rahat şi nucă, asortate, fursecuri vegane cu vişine şi cornuleţe cu magiun. Online se poate face comanda. Va fi cu ridicare de aici şi cu livrare prin toată ţara. 

Pe acelaşi subiect

Unul din patru români comandă mâncare gătită

Pentru platourile traditionale cu carne de porc, preţurile încep de la 250 de lei. 

Irina Iacob, reprezentant băcănie: Coşul de anul acesta are cârnăciorii sticks uşor picanţi, un kaiser, mulchiuleţ montana şi muchiul file, cârnaţi măcelăreşti, tocaţi aşa mare, cu busuioc, pastrama de purcel, salam de vită cu miez de nucă.

Unul din patru români comandă mâncare gătită, arată datele companiei Hospitality Culture Institute. În oferta firmelor de catering, salata boeuf costă 70 de lei, o oală cu sarmale 100 de lei, iar o jumătate de kilogram de murături costă 20 de lei. În schimb, cei care vor să se bucure de o masă de lux de sărbători plătesc cel puţin 140 de lei de persoană. Meniul poate conţine: bruschete, ruladă din carne de porc, frigărui de somon şi cozonac din partea casei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri economice » Firmele care fac un profit uriaş de sărbători. Unul din patru români apelează la serviciile lor: "Online se poate face comanda"