Video Germania investeşte în domeniile strategice din România. Anunţul făcut de cancelarul german
Germania va investi în domenii strategice din ţara noastră precum Energia, Industria şi Apărarea, anunţă premierul Bolojan care astăzi a fost primit la Berlin, de cancelarul german Friedrich Merz, unul dintre cei mai puternici lideri europeni. Ministerele Apărării din cele două ţări au semnat un memorandum pentru exporturile de armament.
Ilie Bolojan a fost primit cu garda de onoare şi covor roşu la sediul Cancelariei Federale din Berlin. A discutat apoi cu cancelarul Friedrich Merz despre investiţiile germane în România, dar şi despre dezvoltarea industriei de apărare din tara noastră cu ajutorul companiilor germane.
"Azi am discutat cu domnul cancelar Merz despre creşterea investiţiilor în domenii strategice precum Energie, Industrie şi Apărare, inclusiv prin valorificarea instrumentelor europene precum programul SAFE. Memorandumul pe care îl vor semna azi cele doua ministere ale Apărării este un instrument care ne permite să ne modernizam industria de apărare şi să răspundem mai rapid nevoilor de securitate", a declarat premierul Ilie Bolojan.
"Este o nouă eră a politicii marilor puteri, în care libertatea, securitatea şi bunăstarea noastră nu mai sunt un dat. Putine state UE resimt acest lucru precum România. Pe flancul estic NATO şi la graniţa cu Ucraina, România contribuie zi de zi la securitatea europeană", a declarat Friedrich Merz, cancelarul Germaniei.
Ilie Bolojan a vorbit la Berlin si despre momentul în care România ar putea adopta moneda euro, la fel ca vecinii bulgari.
"Este o temă care ar putea fi una de bază în România la alegerile din 2028, când forţele politice ar putea să cadă pe un acord - aşa cum s-a căzut când am aderat la UE şi NATO - asupra acestei prirorităţi", a declarat Bolojan.
Ajutorul pentru Ucraina a fost un alt subiect de discutie cu şeful Guvernului german.
"Îi ajutăm pe ucraineni în aceste zile crunte de iarnă în care Rusia atacă sistematic infrastructura energetică din Ucraina. Prin livrările sale de energie, România aduce o contribuţie majoră pentru Ucraina", a declarat Merz.
Germania este cel mai important partener comercial al României. În 2024, schimburile comerciale dintre cele două tări au atins 42 miliarde euro.
În ţara noastră sunt active peste 10.000 de firme cu capital german, cu peste 200.000 angajaţi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰