Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ideea se naşte doar din neajunsuri". Teama de facturi i-a făcut pe doi primari din Gorj să investească în panouri fotovoltaice

Teama de facturi i-a făcut pe mai mulţi primari din Gorj să caute soluţii pentru a plăti mai puţin pentru energia electrică. Cei doi au decis să investească în panouri fotovoltaice din care speră să acopere, măcar parţial, cheltuielile din timpul iernii. Un exemplu este localitatea Bustuchin unde există un parc cu peste 1000 de panouri capabile să alimenteze toate instituţiile publice din localitate.

de Alin Stan

la 04.11.2021 , 16:38

La Bustuchin, autorităţile locale au investit 200.000 de lei în panouri fotovoltaice. Capacitatea de producţie depăşeşte 2.000 de Mwh pe zi, ceea ce înseamnă că oamenii vor plăti mai puţin. Este un ajutor real pentru cei care au venituri mici, spune edilul.   

"Ideea se naşte doar din neajunsuri. Mi-am dat seama că preţul la energia electrică în România creşte din zi în zi. Aici avem 1200 de panouri şi este un proiect pe care l-am realizat pe o suprafaţă de un hectar", explică Ion Ciocea, primarul din Bustuchin.

Localnicii apreciază iniţiativa primarului şi speră că, în felul acesta, majorările preţurilor la energie îi vor afecta mai puţin. "Ar fi bine dacă ar mai reduce. Dacă dânsul poate şi vrea să ajute comuna, foarte bine", spune un bărbat.

Vezi și

Panouri fotovoltaice montate pentru primărie şi şcoli

Pe acelaşi subiect

La Roşia de Amaradia, autorităţile locale au decis să monteze panouri pentru primărie şi şcoli.

"Sper eu, până la sfârşitul anului, această investiţie să fie funcţională. Presupune asigurarea unui necesar minim de 5.5 kw, necesar pentru tot ce înseamnă funcţionarea primăriei Roşia de Amaradia. Vom deveni independenţi în totalitate de energia din sistemul naţional", crede Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia. "Cum au explodat preţurile acum, vă daţi seama că e foarte bine", apreciază un localnic. 

Investiţiile sunt realizate prin fonduri europene şi sunt singurele de aceste fel la nivelul judeţului Gorj. 

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » "Ideea se naşte doar din neajunsuri". Teama de facturi i-a făcut pe doi primari din Gorj să investească în panouri fotovoltaice