Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Leul se apreciază pe piaţa interbancară după alegeri. Moneda europeană se tranzacționează cu 5,01 lei

Leul s-a apreciat luni dimineață pe piața interbancară, în urma rezultatului alegerilor prezidențiale. În acest moment, moneda euro se tranzacționează cu 5,01 lei. Şi indicele ROBOR, cel care influenţează ratele la creditele în lei, a început dimineaţa pe scădere. Bursa de Valori București a deschis luni în creștere pe toți indicii.

de Redactia Observator

la 19.05.2025 , 12:18

Leul se apreciază pe piaţa interbancară după alegeri Leul se apreciază pe piaţa interbancară după alegeri - Profimedia

Leul s-a apreciat luni dimineață, după rezultatele alegerilor prezidențiale. Pe piața interbancară, cursul euro a coborât la 5,01 lei. Ultimul curs oficial anunțat de Banca Națională a României, cel de vineri, a fost de 5,1033 lei/euro.

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut luni și a ajuns la 7,26%, față de 7,39%, cât a fost vineri, potrivit BNR. ROBOR la 3 luni este folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele retail în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele curente ale companiilor în lei. La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an, dar a început să crească din data de 6 mai, la două zile după primul tur al alegerilor prezidenţiale, când a urcat la 6,08% pe an. 

Leul s-a apreciat luni dimineață pe piața interbancară

Articolul continuă după reclamă

Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,37%, de la 7,48% în şedinţa de vineri, iar ROBOR la 12 luni la 7,44%, de la 7,53%. În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,55% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2024, în scădere faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,66%.

Bursa de Valori București (BVB) a deschis luni în creștere pe toți indicii, iar rulajul se cifra la 1,23 miliarde de lei (242,9 milioane de euro) după 30 de minute de la debutul ședinței, din care valoarea obligațiunilor era de 1,2 miliarde de lei, iar cea a acțiunilor de 36,1 milioane de lei.

În urmă cu două săptămâni, bursa a deschis în scădere, după primul tur al alegerilor prezidențiale în care câștigător a fost George Simion, cu un procent de 41%. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri economice » Leul se apreciază pe piaţa interbancară după alegeri. Moneda europeană se tranzacționează cu 5,01 lei