Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Rată sau chirie în 2026? Cum se schimbă piaţa şi ce îi aşteaptă pe cei care vor să-şi cumpere o locuinţă

Am văzut ce s-a întâmplat în 2025 pe piaţa locuinţelor. Acum toată lumea se întreabă ce va fi la anul. Sunt mii de români care stau în dubiu, dacă să facă pasul şi să cumpere sau să mai aştepte.

de Greta Neagu

la 12.12.2025 , 18:14

"Într-adevăr, 2025 a fost un an tensionat şi presărat cu multe momente şocante pentru consumatorii de imobiliare şi dezvoltatori. 2026 va fi un an de precauţii ale cumpărătorilor, vom vedea o serie de modificări în comportamentul lor. Oamenii se educă mult mai mult, vor alege cu mare grijă la ce cumpără, ce închiriază – vom deveni o piaţă foarte interesantă de închirieri în următorii ani, exact ca în Occident. Vom vedea efectul măsurilor fiscale luate în 2025, spre finalul anului 2026" a explicat Toma Filipovici, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Profesionale a Agenţilor Imobiliari din România.

Reporter: Ce înseamnă mai exact acest efect?

Toma Filipovici: Dacă ne referim, în primul rând, la eliminarea cotei reduse de TVA, vom vedea că la locuinţele noi, care erau gândite pentru tinerii cu bugete reduse, ele nu vor mai fi accesibile pentru această pătură socială, din păcate. Atunci ei se vor reorienta către proiectele care deja sunt implementate în Bucureşti şi nu numai, de ansambluri construite încă de la 0, doar pentru închiriere pe termen lung. Şi vom vedea crescând procentul de chiriaşi din România, oameni care poate nu îşi vor achiziţiona prea curând sau niciodată o locuinţă.

Articolul continuă după reclamă

Reporter: Toată lumea se întreabă ce se va întâmpla cu preţurile, având în vedere această cumpătare a românilor în această perioadă.

Toma Filipovici: Deşi cumpătarea este pregnantă, cererea în continuare este mare. Deci nevoia de locuire este foarte mare. Construcţiile sunt la un minim istoric, din motive birocratice şi de costuri. Preţurile nu par să se mişte în jos. Deci vom vedea pe alocuri o stagnare a preţurilor, pe microzone sau creşteri pe zonele fierbinţi.

Reporter: Deci 2026 va fi un an bun să cumpărăm sau mai degrabă ar trebui să rămânem în chirie?

Toma Filipovici: Am să spun doar atât: cel mai bun moment de a cumpăra este acum. Asta este valabil nu de azi, nu de ieri, ci de peste 200 de ani. Pentru că imobiliarele sunt un lucru tangibil, pe care poţi pune mâna. Chiar dacă se depreciază la un moment dat, pe viitor vor reveni. Este un ciclu. Deci da, cu siguranţă dacă ne permitem, dacă gradul nostru de îndatorare ne permite, este recomandat să cumpărăm ceva în 2026, mic, mare sau conform nevoilor noastre.

Greta Neagu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Ştiri economice » Rată sau chirie în 2026? Cum se schimbă piaţa şi ce îi aşteaptă pe cei care vor să-şi cumpere o locuinţă