Ministrul interimar al Economiei acuză nepăsarea de la companiile de stat: Unii și-au întors ochii ani de zile

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, acuză lipsa de implicare şi managementul defectuos de la unele companii de stat, dând ca exemplu situaţia de la Damen Shipyards Mangalia, ajuns în insolvenţă. Oficialul susţine că şantierul naval a fost ignorat ani la rând, deşi problemele erau vizibile, şi atrage atenţia că multe companii din subordinea ministerului sunt conduse fie de manageri cu mandate "betonate", fie de interimari numiţi temporar.

de Redactia Observator

la 17.05.2026 , 16:16

Ministrul interimar al Economiei acuză nepăsarea de la companiile de stat: Unii și-au întors ochii ani de zile Ministrul interimar al Economiei acuză nepăsarea de la companiile de stat: Unii și-au întors ochii ani de zile - Hepta

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, a declarat că a existat, de-a lungul timpului, foarte multă nepăsare la unele companii la care statul român este acţionar, referindu-se concret la Şantierul Damen Shipyards Mangalia, unde statul este acţionar majoritar cu 51%, potrivit Agerpres.

"A fost foarte multă nepăsare de-a lungul timpului. Un exemplu foarte concret este Mangalia. La acest şantier unii şi-au întors ochii ani de zile, fără să le pese că acesta moare. Foarte predictibil, aş spune. A fost un parteneriat acolo, a început să scârţâie, a apărut şi un litigiu internaţional, dar în anumite industrii, complicate, fără prea multă mobilitate a cererii îţi dai seama când începe să scadă cererea şi când nu mai e foarte multă perspectivă. Nu înţeleg cum a putut fi lăsat acel şantier să ajungă în insolvenţă", a spus Darău.

Potrivit acestuia, în momentul în care a ajuns ministru nu mai avea ce să facă în cazul şantierului din Mangalia.

Articolul continuă după reclamă

"Vorbim de circa o mie de angajaţi care au rămas, de costuri foarte mari, şi de pază, şi de funcţionare, şi de plata angajaţilor, pe care trebuia să le acoperi cu comenzi", a explicat ministrul.

El a menţionat, în context, că la unele dintre cele 47 de companii din subordinea ministerului, sunt manageri numiţi de câţiva ani, cu mandate "betonate pe patru ani, de cele mai multe ori contracte de mandat, cu indicatori (de performanţă - n.r.) foarte lax, care nu înseamnă mare lucru".

Darău a adăugat că, în acelaşi timp, foarte multe companii sunt într-o zonă de interimat la nivel de management.

"Nu se finalizaseră concursuri şi, practic, ministrul trebuie să ia nişte decizii din pix pentru ca acele consilii de administraţie să aibă oameni şi să poată lua decizii. Ceea ce am făcut până la 31 martie, în primele trei luni de mandat, a fost să declanşez absolut toate selecţiile la toate companiile de stat. Apoi urmează paşii ilegali. Practic, nu mai există controlul ministrului sau al ministerului, totul se duce în zona AMEPIP (Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice - n.r.). Se alege o firmă de recrutare şi în câteva luni se finalizează aceste selecţii", a subliniat ministrul.

Acesta a precizat că, până la finalizarea selecţiilor, ca ministru are dreptul să facă numiri "pur temporare" la conducerile companiilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România merita un rezultat mai bun la Eurovision 2026?
Observator » Ştiri economice » Ministrul interimar al Economiei acuză nepăsarea de la companiile de stat: Unii și-au întors ochii ani de zile