Accident rutier grav pe Transalpina. O femeie a murit şi trei au fost rănite
Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă pe drumul naţional 67C - Transalpina. O femeie a murit şi trei au fost rănite, după ce o şoferiţă a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pe un tronson pe care se realizează lucrări şi unde circulaţia este restricţionată.
Evenimentul rutier s-a produs pe DN 67C, pe raza localităţii Polovragi din judeţul Gorj.
"Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri a reieşit faptul că o femeie de 37 de ani, din comuna Alimpeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67C, din direcţia Alimpeşti către Polovragi, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un parapet din beton aflat pe partea dreaptă a sensului de mers", sunt concluziile poliţiştilor care au făcut cercetarea la locul accidentului, conform news.ro.
În zona în care acesta a avut loc se fac lucrări la partea carosabilă, circulaţia fiind restricţionată pe o singură bandă de mers şi dirijată prin semaforizare.
În urma impactului, trei pasagere din autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital. Este vorba despre o femeie de 65 de ani, din comuna Brăneşti, o femeie de 58 de ani, din comuna Alimpeşti, o adolescentă de 16 ani, din municipiul Târgu Jiu.
Pentru o femeie de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageră în autoturism, echipele de salvare nu au mai putut face nimic, ea fiind declarată moartă.
Şoferiţa care conducea maşina implicată în eveniment a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
