Video Mobila fabricată în ţara noastră e din nou la mare căutare. Condiţia pe care o pun însă clienţii
Mobila românească se întoarce în casele românilor! Fabricile care vând aproape toată producţia în străinătate, din Statele Unite până în Dubai, se uită acum spre piaţa locală. Zeci de companii participă pentru prima dată la târgul de profil de weekendul acesta, din Bucureşti.
Mobilier românesc, dar ca în Italia sau Germania, acesta este noul trend în rândul celor care îşi amenajează locuinţele. Cererea de mobilă autohtonă a crescut cu aproape 20% în ultimul an.
"A presupus cercetarea pieţei, lucrul cu specialişti şi în definitiv crearea unui produs care să fie accesibil pentru consumatorul din România", spune Sorin Sălăjan, director general brand românesc de mobilă. Românii vor în casele lor tot mai multă mobilă fabricată în România, însă diferită faţă de acum 10-15 ani. Vorbim despre lemn, materiale naturale şi diferite printuri îndrăzndeţe.
"Evident că trebuie susţinuţi producătorii din România, că altfel cumpărăm doar chinezisme. Şi industria românească moare. E mai scump! Nici calitatea nu o poţi compara", crede un client. Peste 90% din mobila creată în fabricile de la noi este exportată. Mulţi dintre producători nici nu mai participau în ultimii ani la târgurile locale, dar cererea din ultimele 12 luni le-a arătat că au clienţi şi aici.
"Noi până acum ne-am concentrat doar pe piaţa din export. În ultimii ani am observat pe la expoziţiile internaţionale prezenţa consumatorilor români şi atunci a venit acest pas, am zis haideţi să ne prezentăm şi pe piaţa din România!", spune Teona Peovici, designer de produs brand românesc.
- Câți bani sunt dispuși românii să dea pe chirie. Un apartament cu 2 camere costă 550 de euro în Bucureşti şi...
- "Câştigă lejer peste 10.000 de lei în fiecare lună". Zeci de muncitori străini aduşi pentru meseria de care...
- Cât a plătit un proprietar ca să își amenajeze penthouse-ul. Românii au cerințe tot mai sofisticate
Mobila românească, din nou la modă
Producătorii locali luptă cu giganţii internaţionali, care oferă mobilă de serie la jumătate de preţ faţă de ei. Designerii mizează, însă, pe calitatea şi aspectul unicat al pieselor româneşti. "Astăzi nu se mai poate face nimic fără design! Producătorii sunt conştienţi, ţin pasul cu toţi cei care sunt renumiţi în arta designului. România are încă un preţ corect, o calitate bună la produsul care se poate pune în casa sau în biroul unui român", crede Dumitru Blaga, preşedinte Asociaţia Producătorilor de Mobilă.
"Mobila nu o cumperi pentru doi, trei ani, e pentru o viaţă! Noi lucrăm cu stejar, cu produse din lemn masiv. Scaunele la noi pornesc cele mai mici de la aproximativ 100 de euro plus TVA. Canapelele în jur de 2.000 - 3.000 de euro + TVA", spune Darian Ienăşoiu, manager de proiect brand de mobilă.
România este pe locul cinci în Europa şi pe 12 în lume la exportul de mobilă. Vindem de 2.600.000 de euro, mai ales în Germania, Franța, Cehia şi Italia. În același timp, mulți români cumpară marfă ieftină și de proastă calitate, adusă din China, Polonia sau Turcia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰