Antena Meniu Search
x

Video Nici americanii de la Black Sea Oil and Gas nu vor să plătească taxa de solidaritate. Ce motive invocă

Avem un nou caz similar OMV Petrom. Mai exact, încă un mare producător de gaze spune că nu ar trebui să plătească taxa de solidaritate. Este vorba despre americanii de la Black Sea Oil and Gas, companie care, din iunie anul trecut, scoate gaze din Marea Neagră. Astăzi, reprezentanţii acesteia ar fi cerut o derogare, într-o sedinţă cu autorităţile, însă nu au primit-o.

Lucia Cujbă
de Lucia Cujbă

la 20.02.2023, 18:46

Vezi și

Compania Black Sea Oil and Gas ar fi cerut azi la Guvern să nu plătească taxa de solidaritate. Aceeaşi pe care OMV Petrom spune că nu o datorează statului. Americanii de la BSOG susţin că au doar şapte luni de activitate şi invocă faptul că plătesc deja impozit pe veniturile extraordinare obținute, peste două miliarde de lei. Sunt venituri impozitate printr-o altă lege.

Compania Black Sea Oil and Gas susține că 90% din venituri ar ajunge la statul român

Peste 90% din veniturile companiei ar trebui să ajungă în bugetul de stat, asta în cazul în care va fi obligată să plătească. Şi aşa se va întâmpla, susţin autorităţile, nu va obţine nicio derogare.

Americanii de la Black Sea Oil and Gas au investit 600 de milioane de dolari în două platforme din Marea Neagră, dar și în sute de kilometri de conducte submarine. Gazul este extras din perimetrul Midia, care conţine 9 miliarde de metri cubi şi care valorează peste 2 miliarde de dolari.

Pe acelaşi subiect

BSOG va scoate, anual, în jur de un miliard de metri cubi de gaze, adică 10 la sută din consumul anual al ţării.

Ciucă și Ciolacu discută cu reprezentanții Black Sea Oil and Gas

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat că luni va avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei Black Sea Oil and Gas şi că unul dintre subiecte va viza taxa de solidaritate.

"În acest moment, am stabilit o întâlnire împreună cu ceilalţi membri, co-preşedinţi ai Coaliţiei, şi ne vedem astăzi după-amiază cu reprezentanţii Black Sea Oil and Gas şi unul dintre subiectele care o să fie abordate va fi şi acela al plăţii taxelor, în conformitate cu Directiva Europeană şi cu Ordonanţa de Urgenţă, ceea ce, în momentul de faţă, este foarte clar prevăzut şi de către Regulamentul Uniunii Europene şi de OUG aprobată în Guvern", a spus Ciucă, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă reprezentanţii acestei companii ar fi cerut să nu plătească taxa de solidaritate, premierul a răspuns: "Nu am discutat în particular cu dumnealor. Ca atare, aşteptăm întâlnirea de astăzi şi vedem despre ce este vorba". 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri economice » Nici americanii de la Black Sea Oil and Gas nu vor să plătească taxa de solidaritate. Ce motive invocă