Oraşul din Italia unde învaţă şi români oferă tinerilor bani să rămână acolo. Ajutorul acoperă chiria pe un an
Un oraş din Italia, preferat de români, încearcă să îi convingă pe tinerii absolvenţi să rămână în oraş după terminarea studiilor. Camera de Comerţ a lansat un program prin care pune la dispoziţie un milion de euro pentru a sprijini neolaureaţii şi absolvenţii ITS Academy angajaţi de companiile locale. Ajutorul poate ajunge până la 10.000 de euro şi este gândit pentru a acoperi una dintre cele mai mari probleme ale tinerilor aflaţi la început de carieră: chiria.
Iniţiativa a fost prezentată la Palazzo della Mercanzia şi are la bază un protocol semnat între Camera de Comerţ din Bologna şi mai multe instituţii de credit din zonă, printre care Emil Banca, Banca di Bologna, Bcc Felsinea şi Banca di Imola, potrivit Bologna Today.
Tinerii care îndeplinesc condiţiile vor putea primi un ajutor nerambursabil de 3.000 de euro din partea Camerei de Comerţ. Pe lângă această sumă, ei vor putea accesa încă 7.000 de euro printr-un împrumut cu dobândă zero, fără garanţii personale, care poate fi rambursat în cinci ani.
În total, sprijinul financiar poate ajunge la 10.000 de euro. Scopul este ca tinerii angajaţi să poată face faţă cheltuielilor din primul an de muncă în Bologna, fără ca plata chiriei să devină un obstacol prea greu de depăşit.
"Am elaborat un proiect pentru a-i păstra pe tineri, pentru că este greu, dacă ies din circuitul nostru de muncă, să îi aducem înapoi acasă", a explicat Valerio Veronesi, preşedintele Camerei de Comerţ.
"Ne-am gândit la un tânăr care trebuie să se confrunte cu problema locuinţei, care reprezintă cel mai important cost la începutul carierei, şi vrem să îi permitem să privească primul an într-un mod pozitiv", a mai spus acesta.
Banii ar putea acoperi un an de chirie
Potrivit lui Valerio Veronesi, suma obţinută prin contribuţia Camerei de Comerţ şi prin împrumutul avantajos ar putea acoperi, în mare parte, chiria pentru un an.
"Apoi drumul este al lor, viitorul este al lor", a subliniat el. "Dar trebuie să fie un viitor care rămâne pe teritoriul nostru şi care le permite companiilor noastre să aibă combustibilul necesar pentru a continua să crească."
Programul nu este doar o măsură de sprijin pentru tineri, ci şi o strategie economică pentru oraş. Multe companii din Bologna spun că au dificultăţi în a găsi personal calificat, în special în domeniile cu nivel ridicat de specializare.
Companiile au nevoie de angajaţi calificaţi
Camera de Comerţ atrage atenţia că lipsa specialiştilor riscă să afecteze competitivitatea zonei, într-un moment economic dificil.
"Ne aflăm într-o strânsoare", a declarat Veronesi. "Pe de o parte, datele economice nu sunt deosebit de pozitive, pe de altă parte nu reuşim să găsim specialiştii de care avem nevoie pentru a le oferi companiilor impulsul necesar astăzi. Avem nevoie de oameni foarte bine pregătiţi, care să poată intra aproape imediat în contact cu lumea muncii."
În opinia sa, miza următorilor ani va fi capacitatea oraşelor de a păstra competenţele şi oamenii bine pregătiţi.
"Competiţia se va juca pe capacitatea de a păstra competenţele şi profesionalismul. Bologna are o resursă extraordinară reprezentată de Universitate şi de ITS Academy. Trebuie să reuşim să facem în aşa fel încât toate energiile care ajung aici pentru a studia să rămână apoi pe teritoriu şi să îşi construiască aici parcursul de viaţă şi profesional", a spus preşedintele Camerei de Comerţ.
Cine poate primi până la 10.000 de euro
Programul se adresează neolaureaţilor de la Universitatea din Bologna şi absolvenţilor ITS Academy din Emilia-Romagna care au obţinut diploma de cel mult şase luni.
O altă condiţie este ca aceştia să fi fost angajaţi de o companie din Bologna în perioada 1 martie - 16 octombrie. Cererile vor putea fi depuse între 15 septembrie şi 16 octombrie.
Măsura ar urma să sprijine aproximativ 333 de tineri angajaţi. Potrivit sursei citate, este prima iniţiativă de acest fel promovată de o Cameră de Comerţ din Italia în colaborare directă cu sistemul bancar.
Obiectivul declarat este reducerea barierelor economice care îi determină, de multe ori, pe tineri să caute oportunităţi în alte oraşe sau regiuni.
