Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Una din patru pâini de pe mesele românilor este din aluat congelat adus din import

Producem grâu din belşug, dar mâncăm pâine congelată de la străini. Una din patru pâini ajunse pe mesele românilor provine din aluat congelat.

de Redactia Observator

la 20.01.2018 , 20:36

Producem grâu din belşug, dar mâncăm pâine congelată de la străini. Şi o facem, uneori, fără să ştim. Una din patru pâini ajunse pe mesele românilor provine din aluat congelat, adus de la mii de kilometri.

"Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea" este o vorbă veche din bătrâni a căpătat un sens nou astăzi, când una din patru pâini din România este adusă de la străini. 

DRAGOŞ FRUMOSU, reprezentant sindicate industria alimentară:

Vezi și

Importăm pâine, zeci de tone de pâine congelată pe care le transformăm în pâine proaspătă în România. Timp în care noi producem, dar vin toate în defavoarea producătorilor români.

Asta în condiţiile în care ţara noastră cultivă peste două milioane de hectare de grâu, arată Institutul Naţional de Statistică. Grâu pe care, în loc să-l procesăm, îl trimitem la export. Iar străinii ni-l vând apoi sub formă de aluat congelat. Şi o fac pe bani mulţi. Problema o recunoaşte şi ministrul Agriculturii, Petre Daea. 

PETRE DAEA, ministrul Agriculturii:

E o cantitate undeva în jur de 20.000 de tone de pâine congelată. Această balanţă se înclină în favoarea importurilor şi nu este în regulă.

Comercianţii sunt obligaţi să afişeze la raft dacă pâinea a fost sau nu congelată. Însă, şi în acest caz, pare că legea se aplică doar unora. De multe ori, românii îşi dau seama că pâinea nu e proaspătă abia după ce ajung acasă. 

MARIA STANCIU, şef secţie brutărie:

E o diferenţă atunci când se feliază. Fiind pâinea congelată, se fărâmiţează. Deci miezul este foarte fărâmicios, practic rămâne numai coaja.

DRAGOŞ FRUMOSU, reprezentant sindicate industria alimentară: 

Dumnezeu ştie după cât timp intră în producţie şi cât stă congelat. Toată lumea a observat că această pâine, odată cumpărată, după câteva ore se întăreşte.

Ministrul Petre Daea recunoaşte că mai e nevoie de ceva timp, până când vom reuşi să mâncăm mai mult din ceea ce producem. 

PETRE DAEA, ministrul Agriculturii:

Când vom reuşi să creştem efectivele de animale în România, vom procesa în ţară ceea ce trebuie, vom avea o serie întreagă de avantaje.

Pe lângă pâinea congelată, România mai importă în cantităţi mari carne de porc, ouă şi lapte, deşi ţara noastră poate produce cantităţi suficiente pentru toată populaţia, spun specialiştii. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri economice » Una din patru pâini de pe mesele românilor este din aluat congelat adus din import