Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Performanţă istorică pentru Portul Constanţa. Tranzitul de mărfuri a explodat în ultimii 2 ani: "Un port cu importanţă la nivel global"

Performanţă istorică pentru Portul Constanţa. Peste 92 de milioane de tone de mărfuri au trecut prin dane anul trecut, o creştere de peste 20 la sută faţă de 2022. Cerealele şi seminţele uleioase au cea mai mare pondere. A fost nevoie de un război la graniţă pentru ca autorităţile să conştientizeze cât de importantă este principala poartă de acces a mărfurilor la Marea Neagră. 

de Andreea Filip

la 11.01.2024 , 22:12

Conflictul din Ucraina şi mutarea traficului din porturile vecine în zona Constanţei i-a forţat pe operatorii din portul de la Marea Neagră să facă investiţii pentru a putea face faţă tranzitului care a explodat în ultimii doi ani. 

  • Alexandru Sîntu, reprezentant linie maritimă: Portul Odessa este închis şi deservea până acum două ţări, Moldova şi Ucraina, tot ce era marfă din Moldova şi Ucraina s-a relocat pe România. Asta ne-a ajutat să avem o creştere de 15 la sută pe export. 

Operatorii din port au fost nevoiţi să crească puterea de procesare şi capacitatea de stocare

Vezi și
  • Viorel Panait, operator port: În momentul de faţă avem 200.000 tone capacitate de stocare, pe prima etapa etapă, mărim cu 20.000 tone, a doua etapa 38.000 tone, avem o capacitate de stocare în plus de 25 la sută. Am dublat numărul de autocamioane care pot fi procesate într-o zi. 
  • Claudiu Vuța, director comercial: Au intrat mărfuri atât pe barjă, atât pe căi ferate, dar şi pe camione, toate acestea trebuie să fie îmbunătăţite în viitor. Degeaba ai magazie foarte performantă, automatizată, dacă nu poate fi aprovizionată prin rails sau prin camioane pentru că nu ai investit foarte mult în infrastructură. 
Pe acelaşi subiect

În 2023, peste 92 de milioane de tone de mărfuri au trecut prin danele româneşti, cu 22 de procente mai mult faţă de 2022 şi un record absolut. Cerealele şi seminţele uleioase ocupă primele poziţii, iar podiumul este completat de articole diverse - mâncare, haine sau jucării.

Pe platforma portului Constanţa au ajuns şi uriaşe blocuri de containere cu produse petroliere, minereuri şi deşeuri de fier

  • Claudiu Vuța, director comercial: S-a poziţionat nu doar ca un hub regional extraordinar de important pentru zona Mării Negre, dar şi un port cu importanţă la nivel global. 

Autorităţile centrale au avut de furcă atât cu vagoanele abandonate de mai bine de 30 de ani, cât şi cu liniile de cale ferată blocate.

  • Andreea Filip, reporter Observator: Cele 700 de vagoane care blocau activitatea din portul Constanţa au fost ridicate, jumătate au fost valorificate de ANAF, iar celelalte 350 au fost mutate sau reparate. Din 311 linii de cale ferată la care s-a lucrat în ultimii doi ani, 40% sunt funcționale, dar pe multe dintre ele se circula cu restricţii. 

Anul acesta se vor finaliza trei mari proiecte din fonduri europene, în valoare de peste 43 milioane de euro. 

  • Florin Vizan, director APC: Modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în Portul Constanţa, extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor, drum şi parcare în zona cheului fluvio-maritim al Portului Constanţa.

Autorităţile pregătesc noi lucrări, în valoare de peste 750 milioane de euro. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
BNR: Ţara trebuie să intre la dietă. Sunteţi de acord cu acest îndemn?
Observator » Ştiri economice » Performanţă istorică pentru Portul Constanţa. Tranzitul de mărfuri a explodat în ultimii 2 ani: "Un port cu importanţă la nivel global"