Video Împrumuturile românilor au crescut cu 30%. Pentru ce se împrumută și care este valoarea medie a unui credit de nevoi personale
Premierul Cîţu insistă să ne explice faptul că economia României revine în forţă, într-un ritm ameţitor! Ba chiar vrea să ne convingă de faptul că avem o putere de cumpărare din ce în ce mai mare, pentru că lui aşa îi spun cifrele.
Realitatea este, însă, complet diferită. Puterea de cumpărare este mare. Dar numai dacă iei un credit de nevoi personale. Iar în prima parte a anului, împrumuturile luate de români au crescut cu 30 la sută comparativ cu perioada similară din 2020.
Pandemia a dat peste cap nu doar viaţa românilor, ci şi finanţele lor
Cu salariile tăiate din varii motive, oamenii au început să facă din ce în ce mai multe credite de nevoi personale.
Localnic: Eu sunt pensionar. Făceam și CAR, așa era acum 40 de ani. Acum credite. Bănci, dobânzi
Localnic: Am făcut un credit pentru nevoile personale, viața de zi cu zi. Cu ce să trăim, nu avem cu ce dacă nu facem credit
Localnic: Banii sunt prea puțini. Nu poți să faci nimic cu salariul
Potrivit datelor oferite de bancheri, valoarea medie a unui credit de nevoi personale este de 30 de mii de lei. Oamenii se împrumută ca să-şi renoveze locuinţa, să-şi cumpere bunuri de folosinţă îndelungată, să-şi rezolve problemele de sănătate sau chiar să-şi plătească avansul pentru o locuinţă cumpărată prin programul Noua Casă.
Silvia Jalea, manager comunicare bancă: Comparativ cu anul trecut, cererea pentru creditele de nevoi personale a crescut cu 30 la sută.
Gabriel Pralea, director de reţea: Faţă de începutul anului, creșterea medie a cererii pentru credite de consum este de cam 12 la sută pe lună și plus 24 la sută versus perioada similară a anului anterior
Dar, înainte de a face un astfel de credit, este bine să studiaţi cu atenţie dobânzile practicate de bănci şi să nu luaţi sume foarte mari, chiar dacă discutăm despre un credit care se întinde pe o perioadă de cinci ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰