Video PSD vrea taxarea salariilor de peste 10.000 lei chiar şi cu 20%. Reacţia lui Iancu Guda
După săptămâni de negocieri fără rezultat, partidele sunt de acord cu o prima măsură de reducere a deficitului bugetar. Scăderea cheltuielilor de stat cu cinci procente pentru sporuri şi indemnizaţii. Marele blocaj este legat, însă, de măsurile fiscale. Taxarea pensiilor, impozitarea suplimentară a salariilor mari şi majorarea TVA sunt opţiunile cu care politicienii nu se pun de acord, în timp ce deficitul de 40 de miliarde de lei tot creşte.
Sunt trei măsuri cu impact major discutate acum de partide. PSD insistă cu impozitul progresiv, adică să îi taxeze în plus pe cei care câştigă peste 10.000 - 12.000 de lei pe lună în mână. Tot ce sare de acest nivel ar urma să fie impozitat cu 16 sau 20%.
"Impozitul progresiv nu are decât un avantaj. Afectează puţini oameni faţă de TVA, care ne afectează pe noi toţi. Toate celelalte dezavantaje nu recomandă acum aceasta soluţie în România. Impozitul progresiv descurajează munca, performanţa, nu poate să se aplice la toate veniturile globale, în lipsa digitalizării ANAF", spune Iancu Guda, specialist economic Observator.
PNL, USR şi UDMR, plus mediul de afaceri se opun categoric. "Solidaritatea trebuie să înceapă de la sinecuri. Abia în ultimă instanţă si ultimul moment putem discuta de a crește taxe", consideră Ionuț Moșteanu, deputat USR.
"Impozitarea progresivă este cea mai de nedorit măsură. Cota unică este un impozit mult mai uşor de administrat. Cu cât se complică mai mult o taxare, cu atât ANAF-ul reuşeşte să colecteze mai puţin", a declarat Vlad Boeriu, preşedinte AmCham.
- UE va prelungi până în august suspendarea contramăsurilor tarifare vizând SUA. Anunţul Ursulei von der Leyen
- Reacţia Ursulei von der Leyen după ce Trump a anunţat majorarea tarifelor vamale pentru UE la 30%
- 16 români au fraudat fiscul britanic cu 1 milion de lire: spărgeau conturi fiscale pentru rambursări de taxe
- Grindeanu critică măsurile fiscale: "Mi se pare dubios ce se întâmplă cu jocurile de noroc". Ce propune PSD
- Trump impune tarife de 25% Japoniei și Coreei de Sud. UE și BRICS, următoarele ținte comerciale
Taxe mai mari la pensii
PNL, în schimb, vrea să taxeze mai dur pensiile mari. Să aplice contribuţia la sănătate de 10 la sută. Sunt analizate trei praguri: 2.500, 3.000 şi 4.000 de lei.
"În majoritatea ţărilor din lume, pensiile sunt taxate cu contribuţii la sănătate, pensionarii beneficiază cel mai mult de servicii de sănătate. E singurul avantaj al acestei măsuri. Poate să fie o formă de taxare a pensiilor mai mari, unele dintre ele fiind speciale. Dezavantajul e ca nu corelează strict acest CASS de pensiile speciale", a precizat Iancu Guda, specialist economic Observator.
"Noi nu vom putea să fim de acord să punem CASS la pensiile mici sau mijlocii, să îi impozităm mai mult pe cei care au, de asemenea, venituri mai mici", spune Sorin Grindeanu, preşedintele PSD.
Creşterea TVA la 21%
O altă măsură discutată la Cotrocei, dar neasumată de niciun partid, este creşterea TVA. Fie să ajungă 21 la sută, fie să se majoreze cotele reduse. De exemplu, de la 9 la 19% pentru restaurante şi hoteluri.
"Dacă se creşte puţin cota la TVA, de 1-2 puncte procentuale, nu va genera o hiperinflaţie, creşterea preţurilor ar fi de 1-2 la sută. Dezavantajul e că nu va duce neapărat la o încasare la buget sume proporţionale. România are deja cea mai mică cota medie şi o colectează cel mai prost", adaugă Iancu Guda, specialist economic Observator.
Măsurile discutate acum de politicieni trebuie să aducă rapid 40 de miliarde de lei în plus la buget până la sfârşitul anului pentru a reduce deficitul. Partidele spun că jumătate din bani ar trebui să vină din reduceri la stat: salarii tăiate, sporuri plafonate, amânarea unor proiecte de investiţii. Negocierile vor continua şi mâine. La discuţiile cu partidele va participa şi preşedintele Nicuşor Dan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰