Observator » Ştiri economice » Revelion de 8.000 de lei în Poiana Brașov. Hotelierii spun că 85% din camere sunt deja rezervate

Video Revelion de 8.000 de lei în Poiana Brașov. Hotelierii spun că 85% din camere sunt deja rezervate

Editor Claudiu Loghin | Timp citire: 2 minute
Publicat la 16.09.2026, 07:48 | Modificat la 16.09.2026, 08:17

În Poiana Brașov a început nebunia rezervărilor pentru Revelion: opt mii de lei un pachet pentru două persoane. Enorm pentru câteva nopți, oricât de mult ne-ar plăcea să facem Revelionul la munte. Şi, culmea, hotelierii insistă că au lăsat tarifele la fel ca anul trecut sau chiar le-au mai scăzut un pic. 85% din locuri sunt deja rezervate. 

Răcirea vremii ne duce, pe unii dintre noi, cu gândul la... sărbătorile de iarnă! Iar Poiana Braşov este una dintre destinaţiile mult râvnite. Recunoscută ca fiind una dintre staţiunile exclusiviste, încearcă să-şi atraga turiştii încă de acum. Se spune că omul înţelept îşi face iarna car şi vara sanie. În Poiana Braşov hotelierii au şi un corolar la această regulă şi spun că acelaşi om îşi face acum, toamna rezervare pentru pachete turistice de revelion.

În ciuda scumpirilor, şi a traiului tot mai greu, hotelierii spun că vin cu oferte de nerefuzat. Ba chiar ar fi păstrat prețurile la nivelul celor de anul trecut sau pe alocuri au aplicat reduceri.

"Tarifele încep de opt mii de lei până la nouă mii cinci sute de lei, două persoane, cameră dublă. Avem incluse serviciile de demipensiune şi inclusiv cina festivă de revelion. În acest moment avem opt zeci şi cinci la sută din camere rezervate. Tarifele au rămas la acelaşi nivel", spune Gabriel Roşca, director hotel. 

Articolul continuă după reclamă

Cinele festive și petrecerile tematice sunt incluse în pachetele pregătite de hotelieri.

"Avem pe dată de 31 și program artistic. Şi pe dată de întâi avem un brunch de dimineață, un mic dejun prelungit. Oamenii îşi doresc din ce în ce mai puţîn din păcate să achiziţioneze pachete, mai degrabă optează pentru cazare cu mic dejun şi îşi cumpără cină festivă sau cinele, ulterior", spune Alexandru Blându, administrator hotel.

"Avem ansambluri folclorice din zona Brașovului, dansuri grecești, avem un spectacol inedit  cu muzică live", spune Gabriel Roșca, director hotel.

Pe acelaşi subiect

Iar cei care au petrecut măcar o dată sărbătorile la munte spun că acestea au un farmec aparte.

"Era un loc foarte frumos şi mă bucuram când veneam aici la schi şi vara, tot timpul era full aici".

"În primul rând priveliştea, iarna, unde-i mai frumos? La munte"

"Oferă multe locuri de cazare, distracţie", spun turiştii. 

Iar în cazul în care zăpada va lipsi de Revelion, serviciile SPA sunt planul de rezervă.