România riscă să piardă contractul pentru 37 de trenuri electrice noi din cauza întârzierilor şi penalităţilor
Un contract pentru 37 de trenuri electrice noi semnat cu gigantul gigantul francez Alstom este pus în pericol din cauza întârzierilor şi penalităţilor uriaşe. Este vorba despre corecţii financiare de peste 260 de milioane de lei, potrivit Mediafax, care citează un comunicat al Asociaţiei Pro Infrastructură.
În centrul conflictului se află Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), instituţia statului care gestionează achiziţia trenurilor, compania Alstom şi consultantul Egis, responsabil de supravegherea contractului. Penalitățile ajung deja la 11% din valoarea contractului.
"Întârzierea acumulată în livrarea ramelor este de 439 de zile la data de 28 martie 2025, conform dispoziției supervizorului. Adică o corecție de vreo 266 milioane de lei, aproximativ 11% din valoarea contractului”, potrivit experţilor Asociaţiei Pro Infrastructură.
Pro Infrastructură subliniază însă că o parte importantă din aceste întârzieri are cauze obiective.
"Avem un caiet de sarcini modificat pe parcursul licitaţiei ca să permită şi trenuri neomologate, noi. Nu vorbim de un produs standard, «de pe raft». Au existat şi alte motive obiective, de forţă majoră, precum pandemia sau războiul din Ucraina care au afectat semnificativ fluxurile de aprovizionare", susţine Asociaţiei Pro Infrastructură.
Contractul a fost lansat la licitaţie în aprilie 2020 şi semnat abia în martie 2022, după numeroase contestaţii. Primul tren electric nou urma să fie livrat în maximum 20 de luni, iar celelalte 19 trenuri din contractul principal trebuiau să ajungă până la finalul lui 2024. Restul de 17 trenuri sunt incluse într-un acord subsecvent.
Riscul major este ca producătorul francez Alstom să rezilieze contractul dacă penalitățile vor depăși costul rezilierii.
"Consecinţa: rămânem cu 4 trenuri fără mentenanţă să ne spălăm pe cap cu ele, iar ministrul triumfător ne va spune că am înfrânt străinii. Mai grav, mulţi producători vor sta departe de viitoarele licitaţii”, avertizează asociaţia.
Specialiștii consideră că soluția nu este confruntarea, ci negocierea.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰