Observator » Ştiri politice » SURSE: PSD a decis să voteze Guvernul Veștea. Lista miniștrilor social-democrați

Video SURSE: PSD a decis să voteze Guvernul Veștea. Lista miniștrilor social-democrați

Bianca Iacob | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.06.2026, 17:02 | Modificat la 21.06.2026, 17:38

PSD a decis să susţină Guvernul propus de premierul desemnat Adrian Veştea, potrivit surselor Observator. Decizia a fost luată în urma discuțiilor din partid care au avut loc la Vila Lac, în acelaşi timp cu congresul PNL.

Potivit surselor Observator, au fost stabilite şi principalele numele care vor face parte din Guvernul Veştea.

Astfel, pentru funcția de vicepremier și ministru al Afacerilor Interne este propus Marian Neacșu.

La Ministerul Sănătății ar urma să se întoarcă Alexandru Rogobete, în timp ce Bogdan Ivan este propus pentru Ministerul Energiei.

Articolul continuă după reclamă

Portofoliul Muncii ar urma să fie preluat de Florin Manole, iar la Agricultură este menținut Florin Barbu, potrivit acelorași surse.

Pentru Ministerul Justiției, a fost nominalizat Radu Marinescu, iar la Ministerul Mediului ar urma să ajungă Mihai Ghigiu.

La Ministerul Dezvoltării apare numele lui Romeo Lungu, în timp ce funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru, ar urma să fie ocupată de Radu Oprea.

Pe acelaşi subiect

Pentru portofoliul Culturii, sursele indică numele lui Ionuț Vulpescu.

Au fost acceptate condițiile PSD, potrivit acelorași surse, iar pe listă a fost adăugată și o nouă solicitare: limitarea optimizării fiscale pentru multinaționale.

Cel mai probabil, duminică, după ora 20:00, Adrian Veștea ar putea depune în Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare, pentru a începe procedura de învestire, adică audierea miniștrilor și votul din Parlament.