Video Sute de blocuri din Bucureşti "tremură" cu ţevile reci şi fără apă caldă. Cele mai vulnerabile zone din Capitală, iarna aceasta
Iarna e aproape, dar foarte mulţi bucureşteni tot n-au apă caldă. Nesfârşitele avarii i-au dus pe oameni la disperare. Mai ales că nici caloriferele nu se încălzesc încă. Iar speranţele că în această iarnă va fi mai bine decât anul trecut deja dispar. Vor fi din nou sute, poate chiar mii de avarii în reţeaua de termoficare.
Avarii, revizii, lucrări de modernizare. Sunt motivele pentru care peste şase sute de blocuri din Capitală n-au agent termic. Numai într-un singur bloc din Sectorul 5, peste 200 de persoane se spală la lighean. "Ba vine, ba nu vine, ba e caldă, ba nu e caldă. Apa trebuie încălzită", spune Tiberiu Laza, preşedinte de bloc. "Apă caldă, odată da, odată nu şi când vine factura de întreţinere trebuie să plătim. Întrebaţi soţia, că a încălzit o oală şi s-a spălat în cadă", se pânge un locatar, în timp ce un altul precizează că "tocmai ce au anunţat, au pus afiş că pe 20 (septembrie n.r.) vor băga apă caldă în instalaţie, bănuiesc, dar deocamdată nimic. Ieri trebuia".
Previziuni sumbre pentru iarnă. În blocuri, frigul se simte deja
Şi pentru căldură în calorifere mai avem de aşteptat. Regula presupune ca trei zile la rând, pe timpul nopţii, temperatura medie să fie sub 10 grade Celsius. "Preconizăm în a doua jumătate a lunii octombrie", spune, însă, Claudiu Creţu, director general Termoenergetica. În blocurile nereabilitate termic, pe timpul nopţii, oamenii cam tremură deja. "E rece, deocamdată e rece. După 9 seara e destul de rece, mai ales dimineaţa, la 4, la 5 e foarte rece", spune o femeie. Iar Tiberiu Laza, preşedinte de bloc, confirmă: "Spre dimineaţă este cel mai greu în apartamente. Cred că sunt 17-18 grade".
Cele mai vulnerabile zone din Capitală
Iar previziunile pentru iarna aceasta nu arată prea bine. Cea mai vulnerabilă zonă va fi cea de nord-est, Colentina şi Fundeni, unde este capătul reţelei de termoficare. Principala problemă este că aici agentul termic trebuie să ajungă tocmai de la CET Sud. Un drum lung, prin conducte vechi şi sparte. Până acum doar 15 kilometri din ele au fost înlocuiţi, din peste 1000. "Avarii vor fi, dar nu ştim unde şi câte. Ce putem noi face este să ne pregătim să le remediem în cel mai scurt timp posibil", explică directorul general Termoenergetica. Întrebat câte avarii au fost iarna trecută, acesta răspunde că "sute, mii". "Iarna trecută a fost un coşmar, pentru că în perioada noiembrie-decembrie nu am avut căldură şi apă caldă deloc", îşi aminteşte Tiberiu Laza, preşedinte de bloc. "Bănuiesc că o să fie şi mai rău ca anul trecut".
Pe timp de iarnă, Termoenergetica pierde prin ţevi 2.200 de tone de apă în fiecare oră.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰