Experiment Observator. Cât costă și cât de rapid poţi primi tutun la negru prin curier
La vremuri noi, apucături vechi. Traficul de ţigări s-a adaptat pandemiei şi restricţiilor şi s-a mutat online. De Ziua Națională a Luptei Împotriva Traficului Ilicit de Mărfuri am făcut un experiment. Şi am dovedit că înfloreşte contrabanda. Am testat cât de rapid poţi primi marfă la negru prin curier.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Un click, plata online şi apoi curierul la uşă. Aşa arată mai nou contrabanda cu tutun. Pandemia şi restricţiile au mutat comerţul ilicit pe Internet. Coletul a ajuns la două zile după ce am dat comanda.
Ca să nu fie deconspirați, dealerii evită întâlnirea cu clienții
Plata se face doar prin livrare curier, fiind astfel evitate întâlnirile personale. Prețul variază între o sută și trei sute de lei, pe kilogram. În funcție de calitate și cantitate, prețul mărfii pleacă de la o sută de lei și ajunge până la trei sute de lei pe kilogram.
Dealer: Diferența dintre ele o face cât e el de curat, de subțire, de lung.
Reporter: Deci ăla la 110 are impurități sau ce?
Dealer: Da, corect, fiind cel mai ieftin automat este și cel mai slab calitativ. Dintr-un kilogram, vă ies undeva la 55 de pachete.
Înainte de pandemie, contrabanda se făcea altfel. În vămi, camioane cu marfa mascată. În porturi, nave cu sute de mii de colete. O piaţă paralelă în care se pierd anual zeci de milioane de lei. La firul ierbii, în piețe, oboare și târguri, fenomenul contrabandei rămâne neschimbat.
Cristian Bîra - ofițer DICE: În anul 2020, structurile Poliției Române au confiscat aproximativ 56 de milioane de țigarete, au întocmit 1614 dosare penale și au cercetat un număr de 2094 de persoane.
Față de 2019, nivelul contăzut în ultimul an de la 14 la 9 procente. Industria și statul au avut, așadar, pagube mai
Ileana Dumitru, director juridic British American Tobacco: Compania noastră, ca cel mai mare producător, a devenit cel mai mare contribuabil la bugetul de stat și a plătit peste două miliarde de euro. Ceea ce înseamnă cu o sută de milioane de euro mai mult decât anul precedent.
Ca ţară aflată la graniţa Uniunii Europene, România are de luptat pe mai multe fronturi cu fenomenul contrabandei.
Majoritatea ţigărilor de pe piaţa neagră provin din Republica Moldova, Ucraina şi Serbia.
Ileana Dumitru, director juridic British American Tobacco: Întotdeauna va fi tentația, atât timp cât suntem ultima țară la granița UE, vor fi diferențe, probabil, de preț.
Dan Mărăcieanu, asociația de combatere a traficului ilicit: Acum, odată cu posibila relaxare a restricțiilor, vor invada din nou piața, mai ales pe fondul acestei crize economice.
Din 2020, contrabanda e menționată ca amenințare la securitatea națională și în Strategia de Apărare a Țării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰