Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un britanic dezvăluite cât costă cu adevărat casele la 1 € din Italia, după ce a cumpărat două proprietăţi

Un bărbat din Marea Britanie, care și-a cumpărat recent a doua casă cu 1 euro în Italia, a dezvăluit cât costă, de fapt, să deții o astfel de proprietate, potrivit Daily Mail.

de Redactia Observator

la 09.09.2025 , 12:36

Un britanic dezvăluite cât costă cu adevărat casele la 1 € din Italia, după ce a cumpărat două proprietăţi - Instagram

George Laing, în vârstă de 32 de ani, a devenit viral după ce și-a cumpărat prima casă cu 1 € în Mussomeli, în 2022. De atunci a lucrat la renovarea acesteia și a reușit să respecte un buget destul de mic. Britanicul a achiziționat proprietatea printr-un program guvernamental lansat în 2017, creat pentru a sprijini economiile locale și a atrage noi locuitori în orașe și sate cu populație în scădere.

Acum, după ce și-a cumpărat a doua casă cu 1 €, George a dezvăluit pentru Daily Mail cât costă, de fapt, să deţii astfel de proprietăți și cât estimează să cheltuiască pentru renovarea completă a ambelor case, lucrând de unul singur.

El explică că, deși suma de 1 € asigură dreptul de proprietate, mai există și alte costuri, care ajung în total la aproximativ 4.600 €. "În total, pentru toate casele de 1 €, plătești 1 € pentru dreptul de proprietate", spune George"Trebuie să plătești apoi un comision agenției de aproximativ 577 de euro, apoi notarul local, care acționează ca reprezentant legal pentru transferul actelor de proprietate, costă aproximativ 3.000 de euro"

Articolul continuă după reclamă

Costul real al unei case la 1 euro

În plus, George spune că mai sunt taxe de agenție de aproximativ 100–200 €, precum și certificatul energetic, care costă în jur de 200 €. "Mai ai nevoie și de planurile casei, care mai sunt încă 80 €. Multe dintre casele de 1 € nici măcar nu au un sistem de alimentare cu apă. George explică: "Ca să primești un nou contor de apă, costă 700 €, și de obicei mai ai nevoie de o conductă nouă până la rețeaua principală, ceea ce mai sunt încă 700 €. Așadar, în total, spun oamenilor că o casă de 1 € costă aproximativ 4.600 de euro".

Prima casă a lui George avea nevoie de renovări complete, inclusiv la sistemul electric, instalații sanitare, acoperiș, baie și bucătărie. A scos cinci remorci de moloz până când casa a fost curățată complet. A doua proprietate "este într-o stare puțin mai bună". "Ambele au probleme la acoperiș și trebuie schimbat, dar e puțin mai mică. Dar, în general, prima avea câteva crăpături serioase de la cutremurul din 1968, iar a doua nu are nicio crăpătură, motiv pentru care am și cumpărat-o, starea era foarte bună pentru o casă de 1 €."

Prima sa proprietate avea un buget inițial de 17.300 de euro pentru renovare, dar a cheltuit până acum doar 1.100 de euro și estimează că va termina întreaga lucrare cu mai puțin de 5.700 de euro. El a văzut alți cumpărători care au cheltuit mii de lire pentru aceleași renovări. "Știu pe cineva care a făcut exact aceeași lucrare ca mine și a cheltuit 57.000 €".

Pentru cea mai recentă casă cumpărată în iulie, George are un buget și mai mic. "Pentru a doua proprietate, am bugetat aproximativ 10.000 €, dar probabil o voi termina cu jumătate din sumă", spune el.

George recunoaşte că a primit și ajutor de-a lungul timpului. "Mulți oameni vin aici, renovează o clădire și apoi le rămân materiale și nu vor să le mai păstreze, așa că le dau gratuit", explică el. Britanicul a mai mărturisit că reuşeşte să facă economii lucrând singur. "Schimb orice grindă care trebuie înlocuită. Tocmai am fost pe acoperiș, schimbând vreo 40 de țigle la prima casă pe care am cumpărat-o. Merg la magazinul local de materiale de construcții și primesc reduceri. Poate că nu arată perfect, dar costă mai puţin".

Provocările de care s-a lovit 

Odată finalizate, George plănuiește să închirieze casele și să cumpere alte proprietăți. Totuși, recunoaște că nu este mereu ușor. Una dintre cele mai mari provocări este finanțarea proiectelor și naveta constantă între Marea Britanie și Italia. "Trebuie să călătoresc, din cauza Brexitului sunt aici doar câte două săptămâni pe lună, pentru că nu am viză."

El mai spune că a fost dificil să economisească bani: "Dar am reușit muncind șapte zile din şapte. A fost puțin dificil din punct de vedere financiar, pentru că zborurile se adună, trebuie să plătești pentru mâncare". 

George s-a confruntat și cu bariere lingvistice. "Nu vorbesc deloc italiană și mi se pare foarte greu să învăț limba", spune el. "Am ADHD, așa că uneori îmi este greu să mă concentrez și să rețin anumite lucruri." Așa că a ajuns să se bazeze pe Google Translate pentru a comunica cu localnicii, dar recunoaște că poate fi "destul de singur uneori".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » Un britanic dezvăluite cât costă cu adevărat casele la 1 € din Italia, după ce a cumpărat două proprietăţi