Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un om de afaceri din Republica Moldova a păcălit peste 100 de români cu 800.000 de euro. Plăteau avansul la mobilă şi nu primeau nimic

Cel puţin 130 de români înşelaţi şi un tun de 800 de mii de euro - sunt datele din ancheta împotriva unui magazin de mobilă cu filiale în toată ţara. Păgubiţii plâng şi după bani şi după mobilă, după ce au plătit avansuri de mii de euro pentru bucătării la comandă. Patronul, un om de afaceri din Republica Moldova, este deja în arest, iar astăzi, anchetatorii au făcut  percheziţii de proporţii în căutarea probelor.

de Cristina Filip

la 28.03.2023 , 19:58

Imediat ce şi-au dat seama că au fost înşelaţi păgubiţii au depus plângere la poliţie. Ca să-şi piardă urma, reprezentanţii companiei au decis închiderea tuturor magazinelor. Aici a fost unul dintre ele, acum e gol.  

Primele reclamaţii au început să ajungă la poliţie toamna trecută. Clienţi care dăduseră avansuri de mii de euro erau disperaţi şi primeau tot mai multe indicii că au fost păcăliţi. 

Valentin, păgubit: Ei cereau 70% avans, dar îţi propuneau 10% discount din toată suma dacă plăteai 90%. 

Vezi și

Peste 100 de clienţi înşelaţi şi acelaşi mod de operare

Pe acelaşi subiect

Atraşi de piese de mobilier spectaculoase, încheiau contracte în showroom uri. Plăteau avansuri uriaşe pentru comenzi care nu mai ajungeau la ei. Nimeni nu mai răspundea la telefon, iar angajaţii nu prea erau de găsit în magazine. La începutul anului, patronul firmei, un cetăţean moldovean, a fost reţinut pe aeroportul din Chişinău şi dus în arest. După ce au analizat plângerile, poliţiştii au extins ancheta, iar astăzi au căutat mai multe probe.

Anca Vîjiac, IPJ Iaşi: Poliţiştii au efectuat 42 de percheziţii in judetul Iasi, Bucureşti şi pe raza altor 4 judeţe. 

În decembrie anul trecut, reporterii Observator au prezentat în exclusivitate cazul după ce mai mulţi dintre păgubiţi ne-au scris pe Fii Observator.

Păgubit: La sfârşitul lunii iulie am contractat mobilă în valoare de 13 mii de euro. Între timp am achitat şi electrocasnicele care au o valoare de 6 mii de euro. După ce au fost achitate nimeni nu a mai dat niciun semn.

Piaţa mobilei este plină de firme care promit mobilier la comandă

Dacă eşti pus să plăteşti avans, avocaţii te sfătuiesc să citeşti foarte atent contractul. Şi să verifici pe site-ul Registrului Comerţului dacă firma există cu adevărat.

Cristina Tomescu, avocat: Nu tre să ne grăbim noi suntem entuziasmaţi să cumpărăm mobila şi nu ne mai interesează restul. Ne uităm la drepturile şi obligaţiile părţilor, în special ale noastre. Să avem acolo o clauză referitoare la garanţii. Când achităm avansul să fie unul cât mai mic cu putinţă. 

După zecile de percheziţii de astăzi, poliţiştii vor începe şi audierea păgubiţilor.

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri economice » Un om de afaceri din Republica Moldova a păcălit peste 100 de români cu 800.000 de euro. Plăteau avansul la mobilă şi nu primeau nimic