Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unde poţi schimba valută şi care sunt comisioanele băncilor la schimb valutar

Tot mai multe bănci au început să renunţe la ghişeele clasice şi au mutat operaţiunile cu valută în online. Astfel că, schimburile valutare devin tot mai scumpe. Aşa că, atunci când vindem sau cumpărăm euro sau dolari, pierdem şi câteva sute bune de lei.

de Redactia Observator

la 07.12.2023 , 12:13

Unde poţi schimba valută şi care sunt comisioanele băncilor la schimb valutar Unde poţi schimba valută şi care sunt comisioanele băncilor la schimb valutar - Shutterstock

Dispar casele de schimb valutar ale băncilor iar asta mai înseamnă ceva: aceste servicii vor deveni tot mai costistoare. Practic, prin trecerea de la schimbul fizic, cu bani cash, la cel digital, prin internet banking, vom ajunge să plătim comisioane mai mari la fiecare tranzacţie. La care se adaugă, desigur, şi cele rezultate din diferenţe de curs 

Dispar casele de schimb valutar din bănci

Deja mai multe instituţii bancare au renunţat la ghişeele fizice şi s-au mutat în online. Asta se traduce, de cele mai multe ori, în costuri suplimentare. Comisioanele variază între 0,15% şi 2% pe tranzacţie.

Articolul continuă după reclamă

Camelia Grădinaru, expert bancar: "Trebuie să aştepţi dacă e o sumă considerabil mai mare. E destul de greu să aştepţi cinci zile. Sau 10 zile să schimbi fracţionat."

Pe acelaşi subiect

Comisioane mai mari dacă vrei să schimbi bani online

Clienţii însă pierd bani prin aplicaţiile de mobile banking. Spre exemplu, dacă vrem să schimbăm 15 mii de euro în lei, găsim în online un curs de 4,87 lei, iar la casieria băncii un curs de 4,92 de lei. Ceea ce înseamnă că, dacă facem operaţiunea prin aplicaţie, pierdem 726 de lei. Şi mai câştigaţi suntem dacă alegem exchange-urile. Rămânem cu 1.026 de lei în plus. 

Vor exista în continuare bănci, unde se pot schimba bani direct la ghişeu, însă există şi aici condiţii. Spre exemplu, clientul trebuie să aibă conturi deschise la acea bancă, atât în lei cât şi în moneda în care doreşte să schimbe banii respectivi.  

În cadrul unui interval de sumă și timp prestabilit de fiecare bancă, clienții pot achiziționa euro, dolari sau alte valute la cursul de schimb al Băncii Naționale a României

Prin intermediul Mobile sau Online Banking, clienții au posibilitatea să efectueze schimburi valutare la cursul BNR între propriile conturi curente sau de economii, în oricare dintre următoarele perechi de monede: LEI – EUR, LEI – USD, EUR – LEI, USD – LEI.

Această facilitate este disponibilă în intervalul orar 13.15 – 14.15, de luni până vineri în zilele lucrătoare bancare. Totul cu o limită de 1.000 EUR sau echivalent în USD per tranzacție, o singură dată pe zi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Unde poţi schimba valută şi care sunt comisioanele băncilor la schimb valutar