Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unde sunt cele mai ieftine chirii din București. Cartierul unde un apartament cu două camere se închiriază cu 348 euro/lună

Cele mai scumpe chirii din Capitală sunt în zonele Pipera, Aviaţiei şi Floreasca, în timp ce la polul opus, cele mai accesibile tarife sunt în cartierele Berceni, Ghencea, Drumul Taberei şi Giurgiului, potrivit Barometrului chiriilor din Bucureşti.

de Redactia Observator

la 23.03.2023 , 10:25

Unde sunt cele mai ieftine chirii din București. Cartierul unde un apartament cu două camere se închiriază cu 348 euro/lună Unde sunt cele mai ieftine chirii din București. Cartierul unde un apartament cu două camere se închiriază cu 348 euro/lună - Profimedia Images

Cea mai mare diferenţă este în cazul apartamentelor cu patru camere, unde chiria unei locuinţe din cartierul Aviaţiei este cu peste 300% mai mare faţă de una similară din Drumul Taberei.

Pe segmentul de garsoniere, chiriile cele mai mari se consemnează în zona Pipera, unde preţul mediu ajunge la 425 euro/lună, urmată de cartierele Aviaţiei (401 euro) şi Floreasca (389 de euro). La polul opus, cele mai accesibile chirii pentru o garsonieră sunt în sudul şi în vestul Bucureştiului. Astfel, în zona Berceni, chiria lunară este de 292 de euro, în Ghencea 280 de euro, iar cel mai mic preţ este în zona Brâncoveanu, de 277 de euro.

În cazul apartamentelor cu două camere, analiza de specialitate relevă faptul că se plătesc chirii medii mai mari în zona de nord a Capitalei, în cartierele Primăverii şi Herăstrău, de 661 de euro, respectiv 650 de euro. În schimb, chirii mai mici se achită în sudul oraşului - în Berceni (368 de euro), Rahova (360 de euro), Ghencea (360 de euro) şi Giurgiului, unde chiria scade până la 348 de euro/lună.

Articolul continuă după reclamă

Datele imobiliare.NET evidenţiază că, la nivelul lunii martie a acestui an, cele mai ridicate chirii pentru un apartament cu trei camere se înregistrează în zona Herăstrău (1.046 de euro), apoi Floreasca (966 de euro) şi Aviatorilor (944 de euro). Totodată, cele mai accesibile locuinţe cu trei camere, de închiriat, se găsesc în sudul oraşului, dar şi în est. În Pantelimon şi Fundeni, chiria este de aproximativ 440 euro/lună, în timp ce Brâncoveanu şi Giurgiului sunt singurele zone unde chiriaşii pot găsi locuinţe cu mai puţin de 400 euro/lună (394 de euro, respectiv 385 de euro).

Pe acelaşi subiect

Cu cât se închiriază un apartament cu patru camere în București

De asemenea, la apartamentele cu patru camere, diferenţele de preţ sunt cele mai mari, în condiţiile în care spaţiile locative de acest tip din nordul Bucureştiului sunt de trei ori mai mari decât cele din sud şi vest. De exemplu, cea mai scumpă zonă pentru a închiria o locuinţă cu patru camere este Aviaţiei, unde chiria medie lunară ajunge la 1.372 de euro, însă în Titan preţul scade la 460 de euro, iar în Drumul Taberei, la 454 de euro.

Conform sursei citate, datele analizează mai multe segmente, precum anul construcţiei, confort (I sau II), compartimentare (decomandat sau semidecomandat) şi dotări interioare (mobilat sau nemobilat).

În acest context, o garsonieră se închiriază în Bucureşti, în medie, cu 328 de euro/lună, dar tariful mediu scade până la 255 de euro pentru confort II, în timp ce o garsonieră nouă, construită după anul 2010, cu dotări de lux, are o chirie medie de 357 de euro/lună.

Totodată, pentru un apartament de două camere, un chiriaş din Bucureşti plăteşte în fiecare lună, în medie, 447 de euro, însă dacă este confort II, chiria scade până la 359 de euro/lună. În cazul locuinţelor cu trei camere, chiria medie lunară este de 586 de euro, iar preţul creşte cu aproape 180 de euro dacă este un apartament cu dotări de lux, până la 764 de euro/lună.

Când vine vorba despre despre apartamentele cu patru camere, chiria medie se situează la o valoare de 830 de euro/lună, dar scade aproape la jumătate dacă este un apartament confort II (473 de euro).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri economice » Unde sunt cele mai ieftine chirii din București. Cartierul unde un apartament cu două camere se închiriază cu 348 euro/lună