Video Val de ieftiniri în magazine, deşi preţul carburanţilor tot creşte. Explicaţia fenomenului

Carburanţii se scumpesc, alimentele se ieftinesc. Marile magazine se întrec în promoţii, sunt alimente ale căror preţ e tăiat cu 50, chiar 70 la sută. Specialiştii ne sfătuiesc să profităm de oferte. E doar o strategie temporară prin care retailerii vor să-şi păstreze clienţii o dată cu scăderea consumului, Valul de scumpiri e totuşi inevitabil, spun economiştii.

de Georgiana Pocol

la 25.03.2026 , 19:25

Campanii, oferte, promoţii, reduceri. În plină criză a benzinei preţurile intră la apă în marile magazine. 

Până şi covrigii s-au ieftinit. Un lanț de simigerii din Capitală a decis să reducă prețul covrigului la 1 leu 99. În condițiile în care prețul mediu pentru acest produs este între 2,5 și 3 lei. Este vorba doar despre covrigii simpli, cu mac, semințe sau susan.

Reduceri de moment, scumpiri inevitabile

Articolul continuă după reclamă

Specialiştii spun că nu e vorba de o acţiune de solidaritate cu clienţii, ci de o stragie comercială la care se apelează atunci când consumul scade. Iar cifrele confirmă. În ultimele șase luni, vânzările au fost în scădere, iar în ianuarie au coborât la un nivel comparabil cu cel din pandemie. Specialiștii susțin că aceste promoții sunt, mai degrabă, soluții de moment decât strategii pe termen lung.

"Astea sunt campanii care durează puțin. Ori până trece campania de marketing, ori până se epuizează stocul. Dacă vorbim despre niște retaileri care cu adevărat se gândesc la buzunarul românului, o să vedem o strategie pe tot anul de reducere, fixare, înghețare a prețurilor. Mă îndoiesc că se va întâmpla asta. Nu cred că cineva o să poată da prețurile în jos în perioada următoare", spune Cristian Chira Birta, specialist marketing.

Autoritățile avertizează că scăderea vânzărilor poate avea efecte grave asupra întregii economii.

 - Vă îngrijorează această scădere a consumului care persistă, iată?

"- Sigur că mă îngrijorează pentru că putem distruge industria alimentară. Atât timp cât volumele scad, atâta timp cât consumul scade, sigur că vor fi pierderi foarte mari în industria alimentară din România. Am ajuns în momentul de faţă undeva la o scădere de 25% a procesării în România şi a consumului, bineînţeles", spune Florin Barbu, Ministrul Agriculturii.

"Oamenii o să înceapă să țină tot mai mult de bani. Asta nu o să afecteze neapărat coșul ăsta zilnic, că ne trebuie o pâine, o bere. Dar o să afecteze lucrurile mai premium. Inclusiv ciocolata premium. O să luăm o ciocolată mai ieftină. N-o să luăm sucul ăla cu pulpă de fructe, ci o să luăm sucul care a văzut din tren pulpă de fructe", spune Cristian Chira Birta, specialist marketing.

În timp ce retailerii fac reduceri, unul dintre principalii furnizori de carburanți a renunțat la promoția la benzină și motorină pe care o avea de câteva luni.

Georgiana Pocol Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să ţineţi postul Paştelui integral?
Observator » Ştiri economice » Val de ieftiniri în magazine, deşi preţul carburanţilor tot creşte. Explicaţia fenomenului