Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Veniturile Rusiei au explodat în primul trimestru. Cât de afectat este de fapt războiul lui Putin de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor

Veniturile Rusiei din petrol și gaze s-au ridicat la 31,7 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului, adică au revenit la nivelul de dinainte de sancțiunile occidentale, în special datorită creşterii prețului la petrolul rusesc. Totodată Ministerul Finanțelor de la Moscova a anunţat o explozie a încasărilor totale la buget în primul trimestru: 94 miliarde de dolari, o creștere de 53,5% față de aceeași perioadă a anului trecut.

de Redactia Observator

la 09.04.2024 , 13:49

Încasările din petrol și gaze la bugetul Rusiei în primul trimestru din 2024 s-au ridicat la 31,7 miliarde de dolari (2,93 trilioane de ruble) și au revenit la nivelul de la începutul anului 2022. Asta reiese din datele de execuție bugetară publicate luni de Ministerul Finanțelor şi citate de Bloomberg. 

Per total, Rusia a raportat o explozie a încăsărilor bugetare în primul trimestru din 2024 când veniturile s-au ridicat la 94 miliarde de dolari (8,7 trilioane de ruble) o creștere de 53,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele ministerului.

În decembrie 2022, UE a impus un embargo asupra petrolului rusesc iar UE, G7 și Australia au stabilit că Moscova nu poate vinde petrol la un preţ mai mare de 60 de dolari pe baril. În aprilie 2023, Ministerul Finanțelor a raportat o scădere a veniturilor din petrol și gaze cu 45% și a tuturor veniturilor bugetare cu 20,8%. De atunci, Rusia a reușit să reconstruiască fluxurile de export cu ajutorul unei flote din umbră şi să ocolească sancţiunile occidentale cu ajutor altor ţări, în special China şi India. 

Articolul continuă după reclamă

Cheltuielile în primul trimestru al anului 2024 au crescut cu 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar deficitul bugetar este de 607 miliarde de ruble, adică cu 1,5 trilioane de ruble mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe acelaşi subiect

Potrivit Bloomberg, încasările Rusiei au crescut impulsionate de creșterea prețurilor la petrol, precum și de impozitul unic de 10% pe profiturile excedentare ale companiilor petroliere. Au contribuit în mod semnificativ şi "taxele de ieșire" plătite de companiile străine care părăsesc Rusia. De asemenea, Ministerul Finanțelor a estimat că veniturile reale din petrol și gaze vor depăși în viitor cifrele planificate.

Veniturile Rusiei au explodat în primul trimestru. Cât de afectat este războiul lui Putin de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor

Bloomberg

Cu cât se vinde petrolul Rusiei acum

Prețul petrolului rusesc denumit şi Urali a crescut în aprilie cu 35% față de acum un an și se apropie de cel mai ridicat nivel din 2022, când Vladimir Putin strângea venituri extraordinare imediat după declanşarea invaziei din Ucraina, potrivit economistului american Robin Brooks.

Expertul acuză UE că i-a lăsat pe oligarhii greci din transportul maritim să îl ajute pe Vladimir Putin să-și construiască flota din umbră. Preţul petrolului Urali a urcat de la sfârşitul lunii martie la peste 80 de dolari barilul. Este considerat în mod normal un discount la ţiţeiul european Brent care şi el a urcat la peste 90 de dolari barilul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cât de afectată este de fapt Rusia de atacurile asupra rafinăriilor

De la începutul anului 2024, ucrainenii au lansat  10-15 atacuri cu drone asupra rafinăriilor ruseşti din vestul ţării și asupra depozitelor de petrol. Kremlinul nu s-a arătat prea îngrijorat de efectele acestor atacuri, dar SUA au cerut Kievului să le oprească de teama scumpirii petrolului şi a unei răzbunări din partea Moscovei.

Kievul susţine că a oprit în primul trimestr 12% din capacitatea de rafinare a Rusiei, în timp ce Reuters a calculat că este de până la 14%. Iar o sursă din NATO a spus pentru siteul rusesc independent "Important Stories" că Ucraina a eliminat probabil peste 15% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului. "În funcție de amploarea daunelor, reparațiile pot dura mult timp și pot implica costuri semnificative", a spus sursa.

CNN a evaluat chiar într-o analiză că atacurile ucrainenilor asupra rafinăriilor ruseşti ar putea avea un impact mai mare decât sancţiunile occidentale. Iar Reuters a dezvăluit, citând surse anonime, că Rusia nu-şi mai poate repara rafinăriile lovite din cauza sancţiunilor. Firmele occidentale ar fi înăsprit controalele pentru a împiedica Moscova să importe piese de schimb prin ţări terţe pentru industria petrolieră iar ruşii ar fi apelat la China, dar planul este unul costisitor. 

Mai mult, o altă dezvăluire Reuters susţine că Rusia a cerut ajutorul Kazahstanului pentru a primi 100.000 de tone de benzină. Ministerul Energiei de la Astana a negat însă informația, spunând că nici ei nu au motorină suficientă. "Dacă Rusia solicită, vom lua în considerare cu siguranță. Dar putem spune că şi noi avem un deficit" a declarat pentru Interfax un consilider din ministerul Energiei din Kazahstan.

Potrivit surselor Reuters, autoritățile ruse au început în februarie să cumpere benzină din Belarus. Iar Bloomberg a scris recent că Rusia intenționează să reducă în aprilie exporturile de motorină pe mare la cel mai scăzut nivel din ultimele 5 luni.

Cu toate acestea nu este clar cât de mare este impactul asupra încasărilor la bugetul Kremlinului. Rusia a recunoscut că o parte din capacitatea sa de rafinare a scăzut și a interzis temporar exporturile de benzină pentru a evita o creștere a prețurilor interne la combustibil. Potrivit datelor Rosstat la sfârșitul lunii martie, producția de benzină a scăzut cu 14,3% faţă de anul precedent.

Deşi atacurile i-au luat în mod clar prin surprindere pe ruşi, experţii în energie de la Moscova au declarat că pagubele "nu sunt critice" iar reprezentanții industriei au evaluat că toate daunele vor fi reparate în "două luni". Între timp, prețul petrolului a crescut la nivel mondial, iar Rusia s-ar confrunta cu o ușoară lipsă de combustibil. 

Începând cu 1 martie, Moscova a impus o interdicție de șase luni la exporturile de benzină pentru a stabiliza prețurile pe piața internă în fața cererii în creștere din partea consumatorilor, în special a fermierilor și pentru a permite operaţiuni de mentenanţă la rafinării.

Atacurile asupra rafinăriilor rusești nu afectează bugetul de stat rus

"Atacurile asupra rafinăriilor rusești nu afectează bugetul de stat rus" a evaluat Sergey Vakulenko, expert în industria petrolului și gazelor la Centrul Carnegie Rusia Eurasia. Potrivit acestuia, statul rus colectează toate taxele direct "de la gura puțului de forare". În Rusia, există două tipuri de taxe petroliere, una se numește Taxa pe Extracția Mineralelor, cealaltă se numește Taxa pe profitul excendentar, dar ambele sunt percepute pe țițeiul produs, nu pe produsele rafinate. 

"Guvernului nu-i pasă dacă petrolul este exportat ca țiței, benzină, motorină și alte produse petroliere. Dacă companiile nu mai au capacitate de rafinare din cauza atacurilor, nu pot exporta produse petroliere, dar pot exporta țiței" mai spune expertul adăugând că singurul lucru care a fost lovit este capacitatea de rafinare orientată spre export.

Potrivit expertului, "Rusia produce încă suficient pentru a-și acoperi nevoile interne. Importurile din Belarus sunt minuscule și cel mai probabil au legătură mai degrabă cu rezolvarea problemelor logistice din regiunile de frontieră, decât cu o penurie la nivel național". 

Un alt expert în energie, Anas Alhajji, a atras atenţia şi el că de multe ori este luată în considerare, în calcularea daunelor produse de dronele ucrainene, capacitatea de producţie a rafinăriilor ruseşti de pe hârtie şi nu cea în termeni reali. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Veniturile Rusiei au explodat în primul trimestru. Cât de afectat este de fapt războiul lui Putin de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor