Observator » Ştiri economice » Vodafone anunţă concedieri. 1700 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă

Vodafone anunţă concedieri. 1700 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 18.09.2018, 16:57 | Modificat la 18.09.2018, 17:12

Viitorul director general al companiei de telefonie mobilă Vodafone a anunțat că va renunţa la aproape 1.700 de angajați. Măsura vizează creducerea costurilor cu opt miliarde de euro.

Viitorul director general al companiei de telefonie mobilă Vodafone a anunțat că va renunţa la aproape 1.700 de angajați.

Măsura vizează creducerea costurilor cu opt miliarde de euro.

1.700 de angajaţi ai companiei Vodafone vor fi concediaţi din centrele de serivicii din România, Egipt şi India, potrivit Financial Times.

Articolul continuă după reclamă

Viitorul director general al companiei, Nick Read, a anunțat la o conferinţă desfăşurată la New York că Vodafone va renunța la 8% dintre angajații din centrele de servicii. El a explicat că aceste concedieri fac parte dintr-un plan mai amplu ce vizează reducerea costurilor cu opt miliarde de euro, după ce mai multe funcţii back-office (activităţi care nu presupun interacţiunea directă cu clienţii) vor fi preluate de roboţi.

Vodafone vrea și să vândă zeci de mii de turnuri de telefonie mobilă pentru a reduce datoria companiei, de 31 de miliarde de euro. Actualul director, Vittorio Colao, nu a dorit să vândă aceste active.

Vodafone a anunţat deja că directorul general Vittorio Colao va demisiona în octombrie.

Pe acelaşi subiect