Zona euro a început relansarea economică după şase trimestre consecutive de stagnare sau recesiune
Economia zonei euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce sugerează că în zona euro a început relansarea economică după şase trimestre consecutive de stagnare sau creştere negativă, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Eurostat a confirmat miercuri o estimare anterioară, conform căreia Produsul Intern Brut al celor 20 de ţări care au trecut la moneda unică a înregistrat un avans de 0,3% în perioada ianuarie - martie 2024, comparativ cu trimestrul precedent.
Spania, cea mai performantă economie din Zona Euro
În ceea ce priveşte cele mai importante economii din zona euro, Spania a fost cea mai performantă cu un avans de 0,7% în primul trimestru, în timp ce Germania, Franţa şi Italia au înregistrat performanţe mai mici decât media zonei euro.
În schimb, Eurostat a informat că în ultimul trimestru al anului trecut PIB-ul zonei euro a înregistrat o contracţie de 0,1%, la fel ca şi în trimestrul al treilea, ceea ce înseamnă că blocul comunitar a fost în recesiune la finalul lui 2023, aşa cum au prognozat mulţi economişti.
- Am evitat recesiunea: Economia a crescut cu 0,5% în primul trimestru. Avans al PIB-ului de 0,1% faţă de 2023
- Joe Biden: Economia SUA creşte pentru că primim migranţi. China, Japonia, Rusia şi India au probleme pentru că...
- Economia Germaniei a evitat recesiunea cu o creștere modestă, dar peste aşteptări, de 0,2% în primul trimestru
- Economia Rusiei, prognoză de creştere surprinzătoare în 2024, peste SUA, Marea Britanie, Germania și Franța....
Separat, Eurostat a informat că rata de ocupare a forţei de muncă în zona euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, o performanţă similară cu cea înregistrată în ultimul trimestru al anului trecut. Aceste date sugerează că, în pofida recesiunii, firmele din zona euro au preferat să păstreze angajaţii, în aşteptarea unei relansări economice.
Economia zonei euro şi rata de ocupare au crescut cu 0,3% în primul trimestru
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, datele Eurostat arată că economia blocului comunitar a înregistrat un avans de 0,3% în perioada ianuarie - martie 2024, comparativ cu trimestrul precedent. Aceasta, după ce Produsul Intern Brut al UE a stagnat în trimestrul patru al anului trecut.
De asemenea, rata de ocupare a forţei de muncă din UE a crescut cu 0,2% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, o performanţă similară cu cea înregistrată în ultimul trimestru al anului trecut.
În cazul României, datele Eurostat arată că Produsul Intern Brut a înregistrat un avans de 0,5% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, şi un salt de 1,8% în ritm anual. În ambele cazuri este vorba de o performanţă mai bună decât cea înregistrată în ultimul trimestru al anului trecut, când PIB-ul României a înregistrat o contracţie de 0,6% comparativ cu trimestrul precedent şi o creştere de 1,1% în ritm anual.
Datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică arată că Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2023 avansul PIB a fost de 0,1%. Pe serie ajustată sezonier, creşterea economiei a fost de 1,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰