Video A început înscrierea la grădiniţă. Cine are prioritate la repartizare

A fost o zi cu emoţii pentru părinţi şi pentru copii. A început înscrierea la grădiniţă. Chiar dacă autorităţile dau asigurări că niciun copil nu rămâne fără loc, adulţii fac turul instituţiilor pentru a fi siguri că nu rămân cu copilul acasă.

de Andreea Petrescu

la 25.05.2026 , 21:10

"Caut o grădiniţă să nu rămână pe drumuri.", spune un părinte

"Am luat aşa, am făcut pelerinajul grădiniţelor, în 68, în 160, 154, 196 ca să ştiu să trec opţiunea asta a treia ca să fie validă.", adaugă un tată

Acest tată şi-a început săptămâna cu un tur al grădiniţelor din Sectorul 3, după ce copilul nu a mai prins un loc acolo unde a făcut şi creşa

Articolul continuă după reclamă

"A fost înscris la antepreşcolar, a trebuit să fie o reînscriere care am crezut că e simplă.", explică un alt părinte

În aceeaşi situaţie sunt şi alţi părinţi. Olga a aflat că după sesiunea de reînscrieri, creşa care este fix în spatele blocului ei nu-i mai poate primi copilul din toamnă.

"S-au afişat deja zero locuri pentru tot nivelul preşcolar. Mă gândesc să trecem la privat dacă nu găsim opţiune la stat.", explică Olga, mamă

"Nu avem bunici în apropiere şi suntem singuri. Mi-am luat o zi liberă ca să vin să trec peste tot să văd ce locuri, câte, să-mi calculez cumva şansele.", menţionează o altă mamă

În lipsa unei platforme unice unde să vadă locurile libere, părinţii sunt obligati sa meargă la sediile grădiniţelor pentru a vorbi direct cu cadrele didactice.

"Dacă nu prindem trebuie să găsim o altă soluţie, ori o creşă privată, ori o bonă, cam greu, mai e şi soluţia să o rog pe mama să iasă mai repede la pensie.", mărturiseşte o altă mamă

"Pur şi simplu mi-am luat concediu de odihnă pentru a fi aici, pentru a înscrie copilul, a durat cam o oră şi probabil 20 de minute mai durează.", precizează alt părinte

Părinţii au şi opţiunea de a trimite dosarul pe email, dar tot nu scapă de drumuri. 

Chiar dacă au făcut înscrierea online, părinţii trebuie să vină cu dosarul completat la sediul grădiniţei, unde urmează să-l înscrie pe cel mic, iar aceste documente sunt verificate de angajaţii unităţii de învăţământ iar mai apoi cererea este validată.

"Nu m-am înscris online, păi ce rost avea dacă vii direct fizic nu are niciun rost. Un mic stres, dacă prinde, dacă nu prinde.", spune un alt părinte.

Părinții pot trece în cererea tip până la trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune iar Dosarele trebuie depuse până pe data de 29 mai.

"Este important să aibă toate documentele şi anume: cererea de înscriere, declaraţia acord care este prevăzută de procedură şi de metodologie, buletinele părinţilor, certificatul de naştere al copilului sau copiilor.", explică Alexandra Nistorescu, directoare Grădiniţa 196 Bucureşti

Criteriile de departajare luate în calcul ţin cont de vârstă şi domiciliu. Au prioritate copiii care sunt crescuţi de un singur părinte sau dacă în grădiniţa respectivă mai învaţă un alt frate.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Au început înscrierile la grădiniţă. Mergeţi de la primele ore?
Observator » Educaţie » A început înscrierea la grădiniţă. Cine are prioritate la repartizare