Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noul an școlar a început cu măști de protecție, distanțare și noi promisiuni ale autorităților: "Ne străduim să nu aibă nimeni de suferit" (Video)

Prima zi de şcoală a amestecat emoţii şi temeri. O zi cum nu a mai fost şi cum, probabil, nu va mai fi. În timp ce unii copii au făcut lecţii în bănci, alţii au dat click pentru a-şi vedea colegii. Părinţii s-au înghesuit la porţile şcolilor, dezamăgiţi că nu sunt lăsaţi să îi conducă în clase. Anul şcolar a început şi cu multe lipsuri. Tabletele promise n-au ajuns nici acum la copii.

de Redactia Observator

la 14.09.2020 , 19:32

  • 263 de unități de învățământ au început anul școlar cu porțile închise.
  • Elevii de la opt unități de învățământ din București au aflat în ultima clipă că nu vor merge fizic la cursuri.

Cu emoţiile ascunse sub măşti, elevii s-au întors la şcoală după şase luni. N-au mai avut braţele pline de flori ca în alţi ani şi nici voie să se îmbrăţişeze. Un angajat, îmbrăcat în combinezon, le-a reamintit că nimic nu mai e la fel. Suntem în pandemie. 

Părinţii au fost ţinuţi la poartă şi le-au făcut poze prin gardul şcolii. Rareş a acceptat cu greu că mama lui nu-l va conduce în bancă, în prima zi din clasa pregătitoare. 

Rareș: Nu poate să mă lase şi ea, trebuie să mă lase afară.

Vezi și

Mama lui Rareş: Avem încredere în ei că sunt copii mari de-acum, merg la şcoală. 

La Şcoala 51 din Bucureşti, părinţii au fost cei care nu au respectat regulile: "Nu se repectă de către adulţi. Eu încerc să mă ţin departe, să-mi ţin masca pentru că puterea exemplului este cea care clădeşte educaţia".

Şi ghiozdanul a arătat altfel la începutul de an altfel. 

Ceva a rămas, însă, neschimbat. Emoţia: "Mă lua de mânuţe, îi transpiraseră palmele, e normal. Am văzut copii care plângeau". 

Au fost şi elevi care nu s-au întors azi în bănci. David a făcut şcoală din faţa laptopului. 

Noul an a început cu 263 de unităţi de învăţământ închise. Iar în 4915 se învaţă după scenariul galben, adică elevii vin prin rotaţie la şcoală. Unii părinţi au aflat abia aseară dacă îşi aduc copiii în bănci sau nu. 

În Bucureşti, au existat opt unităţi care au trecut peste noapte la scenariul roşu. 

Înainte cu câteva ore de începerea cursurilor, Şcoala Centrală a intrat în scenariul roşu. Asta înseamnă că elevii vor mai veni fizic aici abia pe 27 septembrie. 

Elev, clasa a 8-a: Eu nu concep faptul că în România se poate începe şcoala online. Mi se pare imposibil aşa ceva. 

În locul tabletelor, elevii care învaţă online au primit azi promisiuni de la Ministrul Educaţiei. Monica Anisie a fost la Colegiul Tudor Vianu, unde este profesoară. Cele 80.000 de tablete pleacă abia azi către copii. 

Monica Anisie, ministrul Educaţiei: Toţi acei copii vor avea toate condițiile să își continuie învățarea. Ne străduim cât putem de mult să nu aibă nimeni de suferit.

În semn de protest, mai mulţi elevi au organizat un flash-mob cu "porci zburători" în faţa Ministerului Educaţiei. 

Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: E dezamăgitor să lăsăm în urmă sute de mii de elevi.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Fiecare dintre voi veţi avea ocazia să fiţi un supererou care atunci când poartă mască, se spală de pe mâni şi ascultă îndrumările cadrelor didactice îşi ocroteşte părinţii şi bunicii.

Cei 2,8 milioane de supereroi trebuie să-şi ia rolul în serios, pentru a păstra sub control epidemia. Rămâne ca exemplul să le fie urmat şi de oamenii mari, responsabili cu educaţia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Educaţie » Noul an școlar a început cu măști de protecție, distanțare și noi promisiuni ale autorităților: "Ne străduim să nu aibă nimeni de suferit" (Video)