Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei

Simularea de la Bacalaureat a pornit vânătoarea pentru un loc la meditaţii. Problema e că cine nu s-a înscris până acum la pregătire, are şanse mult mai mici să găsească un loc liber. Cel puţin în Bucureşti. Aproape jumătate dintre copiii de clasa a douăsprezecea au declarat că fac pregătire suplimentară pentru examen, si doar un sfert se bazează exclusiv pe ajutorul profesorilor de la clasă. Cel mai ridicat preţ este de 600 de lei pentru o singură şedinţă. 

de Mădălina Iacob

la 26.03.2025 , 07:58

Nu există examen fără meditaţii. Cel puţin asta spun elevii de clasa a douăsprezecea. În grupe de doi, trei sau patru elevi ori individual, aproape jumătate dintre ei se pregătesc pentru bac şi suplimentar. Şi pentru că au mai rămas două luni până începe examenul, cererea a explodat. 

"Trebuie să găseşti profesor din timp, pentru că dacă vrei să te apuci spre final sau mai aproape de bac, nu prea mai există", "În principiu în vară dintr-a 11 a într-a 12-a e cea mai buna variantă pentru că atunci profii îşi caută grupele. În timpul anului, mai ales dacă un copil vrea să schimbe profesorul, e destul de complicat, pentru că grupele sunt deja formate", ne spune tinerii.

Preţurile au explodat

Vezi și

Iar preţurile s-au triplat în ultimii patru ani, o arată datele. 

Pe acelaşi subiect

"La mate, la chimie şi la biologie, pentru că dau la medicină. 150, 200 de lei sedinţa de două ore. 600 ori patru, 2400 de lei", ne povesteşte Sabina.

Cei mai mulţi, nefiscalizaţi. Doar 6 la sută dintre profesorii din România declară veniturile obţinute din meditaţii. 

"Un profesor prestează servicii contracost dacă are codul CAEN pentru un SRL, dacă e cu PFA se face o declaraţie la final de an cu cheltuieli. Eu lucrez cu SRL, am o casă de marcat pe care fiscalizez cash, copiii îmi vin în procent de 80% si le bat bonul. 20% vin cu cardul", ne spune Victor Vulpe, profesor de matematică.

Alegerea profesorului, o provocare

Alegerea meditatorului e şi ea o adevărată provocare. 

Contează în primul rând numele profesorului şi cât de bine este cotat pe piaţa meditaţiilor. Mai apoi şcoala sau colegiul unde predă acesta şi materia pe care o predă. Iar pentru cei cu pretenţii profesorul să îi pregătească pe elevi şi în sistem internaţional, adică în limba engleză. O astfel de sedinţă, de doua ore, ajunge să coste 600 de lei.

Ministrul Educaţiei transmite părinţilor să nu mai exagereze cu meditaţiile. La rândul lor, părinţii dau vina pe sistem. 

"Sunt cumva obligaţi să apeleze la aceste meditaţii pentru ce nu se face la şcoala. Soluţia este să avem un program de învăţământ integrat începand cu ora 8 până la ora 17 când vin părinţii de la serviciu", declară Iulian Cristache, consultant educaţional.

"Se poate învăţa şi fără meditaţii. Nu suntem învăţaţi să învăţam singuri şi asta nu e ok. Mie mi se pare o nebunie, trebuie oprită această nebunie, spre binele copiilor trebuie oprită, părinţii să înţealagă că această nevoie este doar a lor, nu şi a copiilor", spune în schimb Ionela Neagoe, Directorul Colegiului Gh. Lazăr.

Cele mai multe ore particulare de pregătire suplimentară se fac în Bucureşti. Iar materiile cele mai populare sunt matematica, româna şi limba engleză. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Educaţie » Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei