Video Elevii, evaluaţi după standarde clare. Aceleaşi răspunsuri, aceleaşi criterii, aceleaşi note
Din toamnă, şcoala intră la măsurat: aceleaşi răspunsuri, aceleaşi criterii, aceleaşi note – cel puţin pe hârtie. Ministerul Educaţiei vrea reguli clare pentru toată ţara, ca evaluarea elevilor să nu mai depindă de cât de indulgent sau exigent e dascălul din faţa clasei sau de unitatea în care învaţă. Nerespectarea standardelor va fi considerată abatere disciplinară, iar profesorii care nu se conformează vor putea fi cercetaţi.
De anul şcolar viitor, Ministerul Educației îşi doreşte ca răspunsul la exerciții simple să fie evaluat după standarde naţionale clare.
"Profesorii vor avea criterii unitare și bareme bine definite, care stabilesc exact ce trebuie să știe și să poată face un elev la fiecare disciplină. Scopul este reducerea diferențelor de notare dintre școli și o evaluare mai coerentă, mai comparabilă. Practic, aceeași lucrare ar trebui să primească aceeași notă, indiferent de școala sau orașul în care este corectată", explică Iulia Pop, reporter Observator.
De la teorie la practică e cale lungă. Momentan, standardele nu sunt cunoscute nici de profesorii care ar trebui sa le aplice chiar din toamnă.
Dascălii nu vor mai putea pune note "după ureche", adica după criterii proprii, la nicio disciplină din trunchiul comun al învățământului primar, gimnazial și al clasei a IX-a. Directorii spun că au un deja-vu, pentru că au mai fost astfel de încercări.
"Nu sunt convins că vom reuşi într-un timp atât de scurt. Există riscul major de a crea un efect de generozitate în cadrul sistemului, o avalanşă de note de 10 pe linie, ca să nu mai avem discuţii despre standardele de evaluare", a explicat Sorin Ionescu, director Colegiul Național Bănățean.
Şi profesorii admit că începutul va fi dificil.
"Cred că până la urmă rămânem profesori şi vom putea aplica atât standardele obiectiv, dar să ţinem cont şi de elevi şi de progresul lor", a explicat Adela Ghertenișan, profesor limba germană.
La discipline precum limba și literatura română, lucrurile pot fi mai complicate.
"La limba română, în special la literatură, experienţa de lectură a copilului îşi spune cuvântul, putem cu uşurinţă să stabilim nivelul de expresivitate, coerenţă, creativitate, care nu se ragăsesc în acea listă de criterii clare şi stricte", explică Crina Popescu, profesor limba română.
Profesorii vor fi verificați prin inspecția școlară, iar nerespectarea standardelor este considerată abatere disciplinară.
"Sigur că prin inspecţiile frontale, generale şi tematice, noi putem să ne aplecăm şi să verificam şi modalitatea de notare a elevilor, însă nu sa ne erijăm în poliţişti, să fim pe urmele colegilor noştri, să vedem dacă au procedat sau nu au procedat corect. Eu cred că trebuie să rămână si la latitudinea profesorului. Profesorul e zilnic cu ei şi vede ce poate băiatul sau fata", explică Aura Danielescu, inspector școlar general, ISJ Timiș.
Măsura este prevăzută în Legea învățământului preuniversitar, dar până acum nu a fost aplicată.
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și Centrul Național de Învățământ Tehnologic și Tehnologic Dual sunt responsabile de elaborarea acestor standarde pentru disciplinele din trunchiul comun.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰