Expresiile cu care unii părinţi pot distruge personalitatea copiilor. Sfaturile specialiştilor (Video)
Multe dintre expresiile pe care le folosesc părinţii cu bune intenţii le fac de fapt rău copiilor, şi asta pe termen lung. Toţi specialiştii în creşterea copiilor sunt de acord asupra unui aspect: cei mici sunt vulnerabili şi prind, ca un burete, absolut tot ce le spunem.
Multe dintre expresiile pe care le folosesc părinţii cu bune intenţii le fac de fapt rău copiilor, şi asta pe termen lung. Toţi specialiştii în creşterea copiilor sunt de acord asupra unui aspect: cei mici sunt vulnerabili şi prind, ca un burete, absolut tot ce le spunem. Fie că e de bine sau de rău. Sunt deseori vorbe spuse la nervi sau după o zi grea de muncă, atunci când nu mai avem multă răbdare. Şi aici apare problema.
De câte ori aţi mers pe stradă şi aţi fost martorii unei scene în care un copil se tăvăleşte de plâns iar părintele îl ceartă, se răsteşte şi îl jigneşte. Sau invers, îl ignoră şi îl lasă să plângă? Probabil destul de des. Şi sigur aţi fost revoltaţi de oricare dintre cele două variante şi v-aţi întrebat "oare cum e mai bine". Şi noi la fel. Aşa că am întrebat psihologii unde greşim.
Şi negaţiile trebuie să dispară atunci când vorbim cu copiii. Altfel, copilul va dezvolta, cu timpul, diferite adicţii sau dependenţe.
- Au sau nu voie profesorii să confiște telefoanele elevilor? Au si câte două la ei: "Culmea, părinţii știu"
- Înscrieri la clasa pregătitoare. Părinţii care şi-au făcut viză de flotant pentru un loc la şcoli de renume:...
- Rezultate dezastruoase la simularea de la română. Elevii de a 8-a, încurcați de câți "i" are cuvântul "copiii"
- A început înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2025 - 2026. Ce acte sunt necesare
- Înscriere clasa pregătitoare 2025: calendar complet, pași esențiali și sfaturi pentru părinți
La fel de greşit este să-ţi compari copilul cu un altul care. a făcut ceva mai bine. Psihologii spun că singura conparaţie trebuie făcută între copilul de astăzi şi cel de ieri, pentru că cel mic trebuie să evoleze primindu-se pe el ca exemplu, nu pe alţii.
Specialiştii spun că mesajele care vin din partea părinţilor sunt primite de copii în proporţie de 50%. Cu restul vin chiar ei. Sau mai bine spus, temperamentul lor. De asta, chiar şi doi fraţi pot reacţiona diferit în faţa părinţilor. Aşadar, dacă vrem să creştem copii puternici, sănătoşi şi capabili să ia decizii, mai întâi trebuie să lucrăm cu noi înşine, ca adulţi, pentru a putea să le fim sprijin, nu obstacol.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰