Antena Meniu Search
x

Festivitate de absolvire, prin ecranele telefoanelor

În mod obişnuit, finalul de an şcolar ar fi fost despre baluri şi festivităţi. Acum, distanţarea socială ţine loc de orice revedere, iar liceenii se gândesc cu nostalgie la momentele care le-au fost răpite de pandemie.

de Redactia Observator

la 05.06.2020, 11:50

Vezi și
  • În Târgu Jiu, s-a strigat catalogul pentru ultima oară pe internet.
  • Totuşi tinerii şi profesorii vor avea un album foto.

În Negreşti Oaş autorităţile locale le-a organizat elevilor o expoziţie cu fotografiile personale, chiar în centrul oraşului. În Târgu Jiu, dirigintele a strigat pentru ultima oară catalogul clasei sale, dar singur în sală şi fără vreun răspuns. 

Tatomir Cristina, dirigintă: Cu respect și dragoste, pentru tot ceea ce sunteți și veți deveni, voi rosti numele voastre pentru ultima dată în această ordine alfabetică: Andrei Mihaela.

Mihaela şi-ar fi dorit să spună: "Prezent" atunci când şi-a auzit numele, dar nu a fost posibil.

Mihaela, absolventă: A fost foarte impresionant să vedem că profesorilor chiar le pasă de noi și doamna noastră dirigintă ne-a strigat catalogul, a spus că o face pentru ultima dată și a fost așa un sentiment sfâșietor.

Profesorii au ținut neapărat să le transmită liceenilor gândurile bune.

Cristian Antonie, directorul liceului: Dragi elevi, ați ajuns la o piatră de hotar care unește universul copilăriei senine, a vârstei de aur, cu universul maturității, plin de enigme. Încet, dar sigur, pe măsură ce anii au trecut, tinerii de acum patru ani s-au maturizat.

Totuşi tinerii şi profesorii vor avea un album foto. Vor merge pe rând să facă fotografii, ca să rămână cu o amintire frumoasă din anii de liceu.

Până să trecă de bacalaureat, tinerii din Negreşti Oaş au parte de emoţia finalului de an. 176 de absolvenţi şi-au găsit pozele în cadrul unei expoziţii, din centrul oraşului.

Aurelia Fedorca, primar Negreşti Oaş: Să simtă că sunt apreciaţi, că activitatea lor, cei 12 ani de şcoală nu au trecut aşa în van şi tot ce au făcut, a lăsat urme în comunitate.

Liceenii s-au plimbat pe bulevard, printre fotografiile lor şi ale colegilor, cu emoţii şi lacrimi în ochi.

Expoziţia a fost apreciată de absolvenţi, iar autoritatea locală a decis că va organiza în fiecare an un astfel de moment.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Educatie » Festivitate de absolvire, prin ecranele telefoanelor