Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cele mai importante lucruri pe care copilul tău ar trebui să le știe înainte să îl înscrii la școală

Când cel mic ajunge la vârsta la care trebuie să înceapă primul său an de școală, indiferent câte luni mai ai până în acel punct, emoțiile tale vor fi uriașe, iar el trebuie să fie pregătit pentru o astfel de schimbare.

de Redactia Observator

la 15.07.2019 , 10:40

Lucruri pe care copilul tău ar trebui să le știe înainte să îl înscrii la școală Cele mai importante lucruri pe care copilul tău ar trebui să le știe înainte să îl înscrii la școală - Pexels

Când cel mic ajunge la vârsta la care trebuie să înceapă primul său an de școală, indiferent câte luni mai ai până în acel punct, emoțiile tale vor fi uriașe, iar el trebuie să fie pregătit pentru o astfel de schimbare. Pasul către școală nu este doar o nouă etapă în viața lui, ci și în viața familiei tale, motiv pentru care trebuie gestionat cu foarte mare atenție de către fiecare membru al casei. 

Cele mai importante lucruri pe care copilul tău ar trebui să le știe înainte să îl înscrii la școală:

1. Obișnuiește-l cu o rutină similară celei pe care o va întâlni la școală

Articolul continuă după reclamă

Când ne referim la acest lucru, spunem că în primul rând că el trebuie să se obișnuiască cu ora de trezire în fiecare dimineață. Rutina sa se va schimba extrem de mult, iar acest lucru nu lăsat să vină pe neașteptate, pentru că nu știi cum ar putea reacționa. În schimb, poți profita de perioada următoare să îi introduci o oră de culcare și una de trezire, în așa fel încât să se adapteze la o nouă rutină care îi facă mai ușor începutul la școală.

2. Asigură-te că are tot ce îi trebuie

Nu vorbim aici doar despre rechizitele pe care trebuie să le ia cu el la școală, cum ar fi un penar, caiete, set de geometrie sau de desen, ci spunem că este foarte important ca micul școlar să beneficieze și acasă de un spațiu de lucru complet dotat, de la un capsator, creioane colorate, spații de organizare pentru caiete și cărți, etajere, dicționare, și, desigur, un birou cu un scaun confortabil, ca să se învețe să păstreze o postură corectă atunci când studiază sau își face temele. Un mediu organizat îl va ajuta și pe el să își facă mai ușor un sistem, să învețe mai metodic și să îi fie mai ușor.

3. Va trebui să aibă noțiuni elementare de scris, citit și algebră

Există momente când trebuie să știi să pui piciorul pe pedala de accelerație și să încerci să iei un avans, iar începutul școlii este un astfel de moment pentru copilul tău. El nu o realizează acum, însă tu ar trebui să știi asta. Nu îl lăsa pe cel mic să înceapă școala fără noțiuni elementare de scris, citit și algebră. Ar trebui să știe să numere, să recunoască toate literele alfabetului, să își scrie numele și chiar să citească propoziții integrale.

4. Să folosească un PC

Suntem în 2019, iar tehnologia joacă un rol extrem de important atât de pe piața muncii, însă și în educație. Un PC, o tabletă, un smartphone și chiar un smartwatch sunt dispozitive cu care cel mic trebuie să fie familiarizat nu numai în scopuri recreative, cum ar fi pentru jocuri.

5. Să înțeleagă ce înseamnă munca în echipă

Odată cu școala apare și ideea de colectiv, iar într-un colectiv cel mic trebuie să știe să lucreze împreună cu ceilalți, să comunice, să aibă empatie, să fie răbdător și să îi respecte pe toți cei din jur. Acestea sunt calități care îl vor ajuta să se integreze mai ușor și să se simtă mai confortabil în mediul de la școală.

Sursă foto: Pexels

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Educaţie » Cele mai importante lucruri pe care copilul tău ar trebui să le știe înainte să îl înscrii la școală