Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Exclusiv Ministrul Educaţiei, pentru Observator. Ce spune Daniel David despre demisie şi începutul atipic de an şcolar

S-a încheiat prima săptămână de școală cu proteste și nu numai. Nemulțumirile rămân, iar sindicaliștii au anunțat că nu renunță și cer în continuare demisia ministrului Educației. Luni, în Parlament, va fi dezbătută și moțiunea împotriva lui Daniel David. Măsurile anunțate de guvern rămân, însă, în picioare. 

de Mădălina Iacob

la 13.09.2025 , 14:28

S-a terminat prima săptămână de școală și am avut parte de o primă zi așa cum n-am mai văzut. Fără festivitate în multe părți și fără ministrul Educaţiei care să deschide anul școlar. Unde ați fost în prima zi? 

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Din datele noastre, în majoritatea unităților școlare, au fost festivități. Dar este drept că nici eu n-am încurajat festivitățile nu pentru că exista mișcarea Sindicatului, pe care o înțeleg și, cum să spun, asta face un sindicat, nu vreau să comentez aceste lucruri. N-am avut un an școlar care să înceapă într-o situație de criză fiscal-bugetară în care se află țara. Altfel spus, 2025 este probabil cel mai complicat an pentru această țară. În prima jumătate am avut o problemă și o criză politică și condiții de austeritate. În a doua jumătate, o criză fiscal-bugetară, cum spunea premierul, care ne poate îngenunchea, ne poate duce în incapacitate de plată. Deci nu mă miră că și Educația, și alături de celelalte domenii, suferă.

Unde ați fost în prima zi?

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Educaţiei, Daniel David: În prima zi am fost la Minister. Pentru că orice prezență a mea într-o unitate școlară, dacă nu planifica să aibă festivitate, prezența mea acolo o ducea în festivitate. Dacă avea deja o festivitate, prezența mea accentua elementul de festivism, așa că am lucrat, am pregătit proiectele PNRR pentru o întâlnire pe care am avut-o cu premierul după aceea, la ora 15.

Greva generală rămâne încă o opțiune, cel puțin pentru sindicate.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Pentru sindicate, da rămâne o opțiune. Văd că sunt încă unii, nu foarte mulți, dar sunt în faza de boicot, proteste, grevă. Totdeauna trebuie să te întrebi însă care-i scopul. Nici eu nu sunt mulțumit de modul în care reacționăm la criză, modul în care arată sistemul de educație. Adică nu putem să spunem că avem un ministru mulțumim de aceste măsuri și de educație și niște sindicate nemulțumite, nu.

Spuneați că sunteți nemulțumiți de cum arată sistemul acum.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Eu cred că orice om ar trebui să fie nemulțumit când scoţi 50% în analfabeţi funcțional. Orice om ar trebui să fie nu doar nemulțumit, ci îngrijorat, foarte îngrijoarat.

Am văzut că și specialiștii de la OECD ne-au confirmat. Abandonul școlar e groaznic în România. Ce faceți pentru acești copii?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Păi am propus reforma QX. O reformă pe care mă pregăteam să o implementez și uite că într-o săptămână am intrat în logică de criză și implementăm măsuri de austeritate pentru a avea totuși salarii și burse. Acum, în paralel, să știți că lucrurile se întâmplă, chiar dacă eu n-am vorbit despre aceste lucruri. În învățământul primar, de exemplu, prin cele două ore în plus pe care le-am dus acolo, sunt ore de învăţare remedială. Dacă le organizăm bine, copiii în învățământul primar vor învăța să-și consolideze competențele dobândite, să-și corecteze competențele pe care ar fi trebuit să le dobândească și nu le-au dobândit, să învețe cum să utilizeze competenţele la viața de zi cu zi, adică îi pregătim și în logica PISA, că altfel rămân șocați în clasa a 9-a când au examinarea PISA, și unii pot folosi acele ore și pentru performanță. Vă spun sincer, eu cred că două măsuri sunt fundamentale sau au un rol fundamental pentru învățământul primar. Una a fost luată de colegul meu, prietenul meu, ca să spun direct, fostul un ministru Funeriu, care a introdus când a fost ministru clasa pregătitoare. Și cred că a doua contribuție, dacă îl implementăm bine, va fi acest program de învăţare remedială, în care îi pregătim pe copii mult mai bine pentru nivelul de gimnaziu.

Abandonul școlar are proporții alarmante în România

Deci îi ținem mai mult la școală?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Două ore pe săptămână.

Văd sistemul, și nu doar eu, ca un sistem al extremelor. Avem și olimpici, rezultate excepționale.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Aşa este, dar m-aș bucura ca, măcar dacă ar fi un sistem al extremelor, să ai o proporție egală. Dar proporția nu este egală. E un procent foarte mic de olimpici, un procent foarte mare de analfabetism funcțional și un procent foarte mare de o zonă intermediară care funcționează, cum să spun, acceptabil, dar nu așa cum ar trebui.

O soluție aici? Nu mă refer doar la Ministrul Educației pentru că vorbim de multe paliere ale vieții.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: V-am spus, de exemplu, programul de învățare remedială în învăţământul primar ar trebuit deja să facă școala mai atractivă și să ne pregătească copiii să-i scoatem din zona analfabetismului funcțional. Aceeași idee am prins-o și la gimnaziu și la învățământul liceal. Adică avem în lege că 25% din timpul alocat fiecărei discipline este la dispoziția profesorului. Și atunci acolo am spus ca să nu mai predăm alte lucruri. În timpul acela, 25%, să facem tot aceste activități. Consolidăm ce ai învăţat, corectăm ce ar fi trebuit să înveţi şi n-ai învăţat, utilizăm la viața de zi cu zi și ne pregătim pentru performanță. Sunt iarăși lucruri care o să contribuie major, cred eu, dacă le implementăm bine, la controlul analfabetismului funcțional. Iar dacă reușim să ducem proiectul planurilor cadru, adică reforma legată de curiculum în învățământul liceal, pe care am început-o în primul mandat, acolo predicția mea a fost că în 4-5 ani o să vedem din nou efectele pe performanță. 

Ce ați fi făcut dacă nu era criză acum?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Păi dacă nu era criză, cu siguranță treceam la nivelul de evaluare, Evaluarea Națională, de exemplu cum o gândim. Bacalaureatul. De asemenea aveam componenta legată de statutul profesorilor. Cum regândim și împingem în față aspectele legate de grila de salarizare. Aveam după aceea reorganizarea arhitecturii și, țineți minte, am spus, rețelei școlare, cu accent pe componenta rurală. Pentru că acolo, OECD-ul ne spune de ani de zile, aveți un sistem foarte fragmentat. Atunci faci unele concentrări, dacă dorești, sigur, am făcut și acum, dar pe repede înainte, de aceea nu consideri măsură de reformă, consideri măsura de criză și o monitorizăm să vedem cum va funcționa. Sau dacă ne hotărâm, că noi vrem să avem câte o unitate școlară cu personalitate juridică în fiecare comună, Unde ai numai 5 copii, 7 copii, 8 copii și așa mai departe, atunci nu ne mai plângem de învățământul simultan, ci hai să-l organizăm bine. Învățămentul simultan există și în Franța, există și din Irlanda.

Ați menționat învățământul simultan. Cum a afectat asta și comasarea școlilor?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: În primul rând, nu văd cum ar fi afectat acest lucru, pentru că, iarăși, atâtea catastrofe au fost împinse în față, atâtea povești care de care mai înfiorătoare. Comasarea, așa cum a fost gândită de către Minister, a însemnat un singur lucru, că dacă ai două unități cu personalitate juridică, un număr mic de copii, pur și simplu nu mai ai doi directori, ci ai un director. Dacă copiii se mută sau nu se mută, ține de decizia directorului, împreună cu primarul și cu inspectoratul, în funcție de aspectele locale. N-au nicio legătură cu măsurile fiscal-bugetare.

O situație punctuală. Localitatea Caraorman. Doar doi elevi rămași la școală trebuie să se mute pentru că se va comasa școala cu cei din Crișan. Copiii nu au cum să ajungă de partea cealaltă. Vorbesc despre Delta Dunării. 

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Nu are nicio legătură cu comasarea. Hai să presupunem că n-ar fi fost comasarea? Tot doi copii aveai izolați în satul respectiv.

Rămâneau acolo?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Păi cu ce să rămână acolo? Ai fi dus șase, opt profesori pentru ei ca să predea. Cum ai fi dus profesorii dacă e greu să duci copiii în centru de comună?

Cine îi sprijină pe acești copii?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Soluția noastră a fost următoarea. Copiii să intre într-o variantă de educație online și măcar o dată pe săptămână să fie duși fizic în școala din Crișan.

Şcoala în trei schimburi, ilegală

Părinții mai au nemulțumiri în București, încă există program în trei schimburi, chiar dacă el e un pic mascat în mai multe decalări de program.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Nu pot să recunosc. Ca ministru, așa cum s-au mai supărat unii pe mine că n-am putut recunoaște sau să întărescc niște lucruri, că știi, funcționează totuși. Ca ministrul nu pot spune decât că este ilegal să funcționeze o școală în trei schimburi. Dacă există această problemă...

Două şcoli în Bucureşti.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Trebuie să fie semnalată de către părinți sau de către cineva, către Inspectorat și dacă Inspectoratul nu reacționează, către minister. Nu vreau să discut ceva ce este în afara legii ca să-i găsesc o justificare.

Dar ele există, așa au început anul școlar.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Vreau să mi se facă o sesizare, adică către Inspectorat prima dată și după aceea discutăm. Este ilegal să ai școală în trei schimburi.

Inspectoratul a găsit o soluție și spune că există două schimburi, iar primul schimb are un program decalat. Părinții spun că asta se traduce tot în trei schimburi.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Nu știu, dacă părinții sunt nemulțumiți pot să aducă discuția la nivel de Minister. Dar nu știam soluția Inspectoratului, acum mi-o spuneți, o să o verific și eu, dar încă o dată, prin lege, nu poți să ai școală în trei schimburi.

Și pentru că părinții sunt din ce în ce mai nemulțumiti de sistem, așa cum sunteți și dumneavoastră, cum sunt și eu, se gândesc tot mai mult la homeschooling. Fenomenul crește. N-ați mai vorbit despre asta. Veți reglementa această formă de învățământ?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Eu vreau un sistem public, sănătos, normal, focalizat pe copii. În care și profesorii să se simtă bine, părinții să fie mulțumiți. Scopul meu este acesta. Un sistem public, puternic și sănăos. Pe lângă el să ai diverse alternative. Un sistem privat, cum ai și în alte țări, și da, și sistemul de homeschooling, dar nu văd homeschooling-ul ca o alternativă sau ca un sistem pe scară largă, dar sigur, cei care doresc ar trebui să aibă acces la un astfel de sistem, care există și în Statele Unite, în alte țări.

Dar aveți de gând să reglementați această formă?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Da, ar trebuit să fie. Trebuie discutat, trebuie văzut cum implementăm acest sistem. Există în toate țările vestice, în toate ţările moderne. Doar că, repet, miza mea este un sistem public puternic în care actorii educației să obțină performanță și să fie mulțumiți.

În ceea ce priveşte bursele, aveți vreun regret acolo? Un mesaj pentru elevi?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Am regrete pentru toate măsurile, ca să nu creadă cineva că un ministru își dorește să-și pulverizeze imaginea, trecând dintr-un ministru așteptat al reformei, într-un ministru al austerității. Adică să nu creada cineva că eu îmi doresc lucrul ăsta sau premierul, care cred că este un paratrăsnet mai accesat decât mine, își drește aceste lucruri. Întrebarea este ce facem pentru a putea avea salarii și m-ați întrebat în legătură cu bursele, măcar bursele redimensionate, acoperite până la sfârșitul anului.

Cele de performanță? 

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Eram în această situație. Pentru cele de performanță nu am avut în acest an buget suficient nici după toate măsurile luate pentru a le putea acoperi, dar în zona performanței am păstrat. Premiile, măcar, la Olimpiade am reușit să le păstrăm. Iar în viitor am și spus că Educația, fiind prima care a dat ceva și ţării, și sigur, s-a și eficientizat financiar, pentru că noi începeam în septembrie, ăsta e motivul pentru care am intrat în pachetul 1, nu fiindcă cineva și-a dorit. Dacă nu începeam în primul pachet nu puteam implementa din noul an școlar din septembrie aceste măsuri, n-aveam salarii și burse acoperite și nu știu dacă evaluările agențiilor internaționale pentru toată țara, SMP-ul din iulie și Fitch din august, ar fi arătat bine. Așa că dacă am fost primii, va trebui să fim tot primii care întoarcem unele măsuri. Iar printre măsurile pe care le întoarcem, da, bursele pentru performanță și în zona studenților, bursele sunt importante.

Ce orizont de timp aveți?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Mie mi-ar plăcea să putem începe să gândim în bugetul de anul viitor. Am invitat și elevii, și studenții, și profesorii, și sindicatele să vedem cum construim pe această nemulțumire. E foarte ușor să fim toți nemulțumiți și să ne cerem unii altora demisiile și să ne criticăm și să blocăm sistemul.

Ce spune ministrul Educaţiei despre demisie

Vă dați demisia?

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Pentru ce și când și cum.

Pare că e soluția sindicatelor pentru problemele din educație.

Ministrul Educaţiei, Daniel David: Ok, dar eu nu am fost pus ministru de către sindicate, ca să ne înțelegem. Un ministru pleacă în trei situații. Când îl trimite Parlamentul acasă, împreună cu Guvernul. Când îl trimite premierul acasă sau partidul care l-a susținut sau când decide prin demisie că plecarea lui face un bine, eu așa cred că ar trebui să facă fiecare ministru, nu lui personal ci sistemului. Deocamdată acest ministru a salvat salariile și bursele oamenilor din sistem până la sfârșitul anului. A evitat tăierile de salarii și de dat oameni afară.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Educaţie » Ministrul Educaţiei, pentru Observator. Ce spune Daniel David despre demisie şi începutul atipic de an şcolar